Viceprim-ministrul Paul Stanescu, ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, va prelua, in perioada 6 – 13 august, atributiile premierului privind conducerea operativa a activitatii Guvernului.
O decizie in acest sens a fost emisa de premierul Viorica Dancila, fiind publicata marti in Monitorul Oficial.
Decizia a fost emisa avand in vedere ca, in perioada respectiva, premierul se va afla in concediu, au declarat surse guvernamentale, pentru Agerpres.
I urma cu o luna, Stanescu le-a solicitat membrilor PSD sa fie pregatiti cu arma la picior in caz ca „presedintele fluiera sa fiti in Capitala”.
„Apreciez foarte mult ce ati facut si ati avut un moment in care m-am bucurat enorm, mitingul de la Bucuresti, cand v-ati organizat foarte bine si cred ca PSD Olt n-a raspuns niciodata asa de bine la un asemenea mare eveniment pe care partidul l-a organizat la nivel national. Am vazut ca au fost si persoane mai in varsta ca mine, dar au fost foarte multi tineri”, a declarat Stanescu, la Slatina, la conferinta de alegeri a Tineretului Social-Democrat Olt.
Potrivit Mediafax, vicepresedintele PSD le-a spus tinerilor sa fie pregatiti cu arma la picior. „M-am bucurat ca de la Olt ati venit foarte multi si fac apelul la voi: sa stiti ca in urmatoarea perioada, uitandu-ne cu totii pe scena politica, trebuie sa fim pregatiti de fiecare data «cu arma la picior», este posibil sa mergem din nou la Bucuresti si v-as ruga sa mergem cat mai multi sa spunem ca nu conteaza doar cateva mii de oameni care se strang in fata Guvernului, acolo, in Piata Victoriei, care de fapt nu reprezinta interesele natiunii, ci alte interese. Am verificat aceste lucruri si au alte interese, interesele altora. Nu pot sa spun aici cam ce cred eu despre ce interese sunt, dar v-as ruga sa fiti pregatiti, sunteti tineri, «cu arma la picior», cand presedintele va fluiera, cu totii sa fiti la Bucuresti”, a completat Stanescu.
Un tribunal din Rusia a condamnat doi soldati rusi la inchisoare pe viata pentru uciderea…
Statele Unite au acuzat un iranian in legatura cu un presupus complot ordonat de Corpul…
Provincia Punjab din estul Pakistanului a interzis vineri intrarea populatiei in parcuri, gradini zoologice, locuri…
Dupa o cautare care a durat mai multi ani, politia germana a arestat un presupus…
Incepand de vineri, timp de trei zile, Amsterdam a interzis demonstratiile, dupa ce suporterii israelieni…
O femeie care a intrat, vineri, cu autoturismul, in Parcul Central din Targu Jiu, pana…