Date ingrijoratoare: numarul persoanelor decedate in Romania in decembrie 2023, aproape de doua ori mai mare decat cel al nou-nascutilor
Sporul natural in Romania s-a mentinut negativ (-10.486) in luna decembrie 2023, numarul persoanelor decedate fiind aproape dublu decat cel al nascutilor-vii, potrivit datelor publicate lui de Institutul National de Statistica (INS), transmite Agerpres.
In ultima luna din 2023, s-au nascut 11.431 de copii, in scadere cu 539 (-4,5%) fata de noiembrie 2023. Numarul deceselor inregistrate in decembrie 2023 a fost de 21.917 (11.477 de persoane de sex masculin si 10.440 de persoane de sex feminin), in plus cu 2.077 de decese fata de luna precedenta, ceea ce reprezinta o crestere cu 10,5% (+9,9% persoane de sex masculin si +11,1% persoane de sex feminin).
Numarul deceselor in randul copiilor cu varsta de sub 1 an inregistrat in luna decembrie 2023 a fost de 81, in crestere cu 16 fata de noiembrie 2023.
In aceste conditii, sporul natural s-a mentinut negativ (-10.486) in luna decembrie 2023, numarul persoanelor decedate fiind de 1,9 ori mai mare decat cel al nascutilor-vii.
Conform datelor INS, in ultima luna din anul trecut, 41,7% (9.142 decese) din totalul numarului de decese s-a inregistrat la persoanele in varsta de 80 ani si peste, 24,9% (5.467 de decese) la persoanele de 70-79 ani si 18,4%, reprezentand 4.026 decese, la persoanele in varsta de 60-69 ani. La polul opus, cele mai putine decese au fost inregistrate la grupele de varsta 0-4 ani (98 decese), 5-19 ani (64 decese) si 20-29 ani (95 decese).
Dupa cauza principala de deces, in luna decembrie 2023, la fel ca in luna precedenta, cele mai multe decese au avut drept cauza: bolile aparatului circulator (12.007 persoane, reprezentand 54,8%), tumorile (4.028 de persoane, reprezentand 18,4%) si bolile aparatului respirator (1.934 persoane, reprezentand 8,8%).
La capitolul nuptialitate si divortialitate, in decembrie 2023, la oficiile de stare civila s-au inregistrat 4.670 casatorii, in scadere cu 1.125 (-19,4%) fata de luna noiembrie 2023. Numarul divorturilor pronuntate prin hotarari judecatoresti definitive si prin acordul sotilor (pe cale administrativa sau prin procedura notariala) a fost de 1.723, in scadere cu 135 (-7,3%).
In perioada ianuarie 2022 – decembrie 2023, cel mai mare numar de casatorii s-a inregistrat in luna august 2022 (19.382) si luna august 2023 (17.112), iar cel mai mic numar s-a produs in ianuarie 2022 (4593).
Numarul nascutilor-vii inregistrat in luna decembrie 2023 a fost mai mic cu 2.083 (-15,4%) comparativ cu aceeasi luna din anul 2022. Numarul deceselor in luna decembrie 2023 a scazut cu 1.236 (-5,3%) fata de luna decembrie 2022, iar numarul copiilor cu varsta sub un an care au decedat a fost cu 23 mai mic in luna decembrie 2023 decat in aceeasi luna din anul 2022.
Sporul natural a fost negativ atat in luna decembrie 2023 (-10.486 persoane), cat si in luna decembrie 2022 (9.639 persoane).
Dupa primele trei cauze principale de deces, in luna decembrie 2023 fata de luna decembrie 2022, au scazut cu 0,3% decesele avand cauza principala tumorile, cu 8,7% decesele cauzate de boli ale aparatului respirator si cu 6,3% decesele cauzate de boli ale aparatului circulator.
In luna decembrie 2023, in mediul urban s-a inregistrat decesul a 10.756 persoane (5.585 persoane de sex masculin si 5.171 persoane de sex feminin), iar in mediul rural decesul a 11.161 persoane (5.892 persoane de sex masculin si 5.269 persoane de sex feminin). Fata de aceeasi luna din anul 2022, numarul deceselor inregistrate in mediul urban a scazut cu 5,8% (-5,7% in cazul persoanelor de sex masculin si -5,9% in cazul persoanelor de sex feminin), iar in mediul rural cu 4,9% (-4,8% in cazul persoanelor de sex masculin si -4,9% in cazul persoanelor de sex feminin).
Numarul casatoriilor a fost, in luna decembrie 2023, cu 138 (-2,9%) mai mic decat cel inregistrat in aceeasi luna din anul precedent. Prin hotarari judecatoresti definitive si prin acordul sotilor (pe cale administrativa sau prin procedura notariala), in luna decembrie 2023 numarul divorturilor a scazut cu 22 (-1,3%) fata de luna decembrie 2022.