Date oficiale: cei 500 de romani cu averi de peste 20 de milioane de dolari detin 23% din averea financiara totala a tarii

news

studiu, putere de cumparare, Romania, codasa, scadere

In Romania, exista aproximativ 500 sute de persoane care detin o avere financiara individuala cuprinsa intre 20 de milioane si peste 100 de milioane de dolari, clasandu-se la nivel global ca fiind persoane cu valoare financiara ridicata si extrem de ridicata. In acelasi timp, averea financiara individuala a majoritatii covarsitoare a populatiei (15,8 milioane de cetateni) nu depaseste 250 de mii de dolari, conform Raportului Global de Avere 2023 al firmei de consultanta in management Boston Consulting Group (BCG), citat de Economedia.

In scopul cercetarii efectuate, care include Romania, BCG a folosit date bazate pe sistemul global de conturi nationale (SNA), obtinute de la bancile centrale si bancile comerciale.

Conform acestor date, aproximativ 36.500 de romani detin active financiare cu valoare cuprinsa intre 250 de mii si 1 milion de dolari, in timp ce aproximativ 10.200 de romani detin active financiare in valoare cuprinsa intre 1 si 20 de milioane de dolari. 400 de romani detin intre 20 de milioane si 100 de milioane de dolari, iar 100 de romani, considerati persoane cu avere financiara extrem de ridicata, detin peste 100 de milioane de dolari.

„Impartirea averii financiare in Romania arata o imagine interesanta si bipolarizata, care este mai sanatoasa si mai egalitara, in sensul ca aproximativ 50% din averea financiara totala este detinuta de cei cu mai putin de 250 de mii de dolari, in timp ce la nivel global aceasta cifra este doar de 32%. In acelasi timp, in Romania exista o concentrare a bogatiei in randul persoanelor extrem de bogate, respectiv cele care au o avere financiara de peste 20 de milioane de dolari. Acestia detin 23% din averea financiara totala din Romania, fata de 13% la nivel global,” a declarat Krisztian Horvath, Partener si Director Asociat pentru Managementul Averii la BCG.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: