Datoria publica a Romaniei a ajuns la 52,7% din PIB, cel mai ridicat nivel de pana acum. Doar guvernul Ciolacu a majorat povara statului cu peste 20 de miliarde de euro

news

Datoria publica a Romaniei, facuta de guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria, a ajuns la finalul lunii august 2024, ultimele datele publicate de Ministerul Finantelor, la 886,9 miliarde de lei, in crestere cu 102,6 miliarde de lei fata de finalul anului trecut, conform ZF, care a analizat datele MF.

De la inceputul anului, guvernul Ciolacu a majorat datoria publica cu 102,6 miliarde de lei, adica peste 20 de miliarde de euro

Datoria publica a ajuns la 52,7% din PIB, luandu-se in considerare un PIB de 1.684,3 miliarde de lei.  La finalul anului trecut datoria publica reprezenta 48,9% din PIB.

“Guvernul Ciolacu nu a respectat deloc deficitul bugetar prognozat la inceputul anului, iar ultimele estimari indica faptul ca deficitul bugetar se indreapta spre 8% din PIB fata de 5,7% cat ar fi trebuit sa fie”, scrie Ziarul Financiar.

Din datoria publica de 886,9 miliarde de lei, datoria in lei este de 426 de miliarde de lei, datoria in euro a ajuns la un echivalent de 376,9 miliarde de lei (adica 75,8 miliarde de euro), datoria in dolari a ajuns la un echivalent 82,6 miliarde de lei (adica 18,3 miliarde de dolari).

Cea mai mare parte a datoriei publice este pe termen mediu si lung, respectiv 831 de miliarde de lei din 886,9 miliarde de lei.

Crestere exploziva in ultimii 5 ani

Datoria publica a Romaniei a crescut exploziv in ultimii 5 ani de la 372 de miliarde de lei la finalul anului 2019, pana la 886 de miliarde de lei acum, adica o crestere de 138% intr-un interval foarte scurt de timp.

„Cresterea exploziva a datoriei publice a Romaniei facuta de guvernele Orban, Catu, Ciuca si Ciolacu a ajuns sa fie o povara pentru finantele publice in conditiile in care datoria publica va creste in fiecare an, intrucat deficitul bugetar nu poate fi redus peste noapte, iar guvernele viitoare nu vor avea bani ca sa reduca soldul datoriei iar toate imprumuturile care vor ajunge la scadenta trebuie sa fie reesalonate.

Dobanzile care sunt platite acum la nivelul datoriei incep sa devina foarte mari, depasind chiar veniturile statului din impozitul pe profit”, conchide ZF.

Potrivit Curs de Guvernare, „nivelul datoriei publice este important deoarece chiar daca aceasta este rostogolita an de an, Romania plateste totusi an de an dobanzile aferente acestor imprumuturi.

In primele opt luni din 2024, spre exemplu, de la bugetul general consolidat s-au platit dobanzi in valoare de 22,8 miliarde de lei, echivalentul a 1,3% din PIB, in crestere cu 15,6% fata de aceeasi perioada din 2023.

Din estimarile Guvernului, cresterea datoriei publice va duce la o crestere semnificativa a acestor costuri.

De exemplu, „daca in 2024 si in 2025 se vor mentine la circa 2% din PIB, din 2028 vor depasi 3% din PIB, iar in 2031 ar urma sa atinga un nivel record de 3,5% din PIB.”

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: