„De cateva nopti nu dorm”. Ce spune Gabriela Baltag inainte de a pleca la pensia speciala de aproximativ 5.000 de euro

politica

Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat in dezbatere, joi, cererile de pensionare depuse de 68 de judecatori, in contextul dezbaterilor din spatiul public privind desfiintarea pensiilor speciale, de care beneficiaza si magistratii.

Printre cei care au depus cereri de pensionare se afla doi membri ai CSM, Gabriela Baltag si Andrea Chis, sase judecatori de la Instanta suprema: Mioara Iolanda Grecu, Mari Ilie, Mihaela Tabarca, Dinu Florentina, Beatrice Maris, Claudia Canacheu, dar si Vasile Baltag, sotul Gabrielei Baltag.

Prima care a luat cuvantul in cadrul sedintei de joi a fost Andrea Chis, care a facut parte in cei patru ani de mandat din tabara reformista a CSM.

Andrea Chis le-a explicat colegilor din CSM ca subiectul pensiilor speciale a reprezentat un „mar otravit”, care a sters increderea pe care oamenii o aveau in sistemul de justitie la nivelul anilor 2017-2018, cand populatia a iesit in strada pentru apararea justitiei.

„Am avut o foarte putina gura de aer candva in 2017 si in 2018, cand populatia acestei tari a iesit pe strada si ne-a acordat incredere, dar a durat extrem de putin, pentru ca pe tapet au fost aduse imediat salariile si pensiile noastre si acest mar otravit a sters tot creditul de imagine pe care l-am obtinut in acel moment. A fost de ajuns din nou ca sa nu ne mai simtim respectati si pretuiti”, a spus Andrea Chis.

Judecatoarea a anuntat ca a fost sunata de foarte multi magistrati, care au intrebat-o daca trebuie sa se pensioneze, insa nu le-a spus ce sa faca, pentru ca ea luase decizia de a se pensiona de un an de zile.

Pe de alta parte, judecatoarea considera ca momentul pensionarii unui judecator ar trebui sa fie unul festiv si nu unul de „oprobriu public”.

„M-au sunat foarte multi colegi sa ma intrebe ce sa faca si nu am mai putut sa fiu cumva in concordanta cu mine, pentru ca eu am decis inainte sa ma pensionez si nu puteam sa le spun nici da, nici ba, si am considerat ca cel mai bine este sa spun lucrul acesta, ca eu intentionez acest lucru, nu de azi, nu de maine, ci de la terminarea mandatului din 7 ianuarie. Nu fug din sistem pentru ca am auzit niste zvonuri. Gestul meu, alaturi al celorlalti colegi de astazi, vreau sa fie nu un indemn spre conflict, de plecare din sistem, ci un indemn spre dialog. Mai raman doua luni in CSM. Eu indemn celelalte puteri sa ne asezam, asa cum si ele au promis, la masa dialogului si sa discutam transparent si predictibil statutul nostru. Acesta este sensul pentru care am facut acest gest si eu cred ca acest moment al pensionarii oricarui profesionist ar trebui sa fie unul festiv. Nu vad de ce noi, judecatorii, nu putem sa avem momentul nostru, cred ca meritam lucrul acesta, nu meritam oprobriul public, meritam un moment de pretuire”, a afirmat Andrea Chis, citata de Agerpres.

La randul sau, Gabriela Baltag a dezvaluit ca nu poate sa doarma de cateva nopti cu gandul la momentul pensionarii, plangandu-se de faptul ca anii petrecuti la CSM au „macinat-o”.

„Nu vreau sa fiu nostalgica, dar nu e un moment foarte usor. De cateva nopti la rand ma gandesc, nu dorm, ma gandesc cum va fi aceasta zi, pentru ca nu este foarte usor (…) Eu nu vreau sa ma justific. Zilele astea am auzit tot felul de lucruri, dar, ma rog, astea m-au afectat. Stiti foarte bine, dragii mei colegi, ca eu am decis demult sa plec din Consiliu. Am depus cererea pe data de 10 octombrie, inainte de a veni toata nebunia aceasta, ca am vrut sa existe timp pentru solutionarea ei, nu am vrut sa solutionam de pe o zi pe alta. Am vrut ca noi sa fim un model, ca nu cerem un tratament diferentiat (…).

Anii din Consiliu m-au macinat mai mult decat m-a macinat cariera de judecator. A fost mult mai greu sa fiu in Consiliu, decat sa fiu judecator de scaun. Mi-au lipsit foarte multe lucruri in anii astia. Daca acum am nopti nedormite din alte considerente legate de activitatea din Consiliu, inainte aveam probabil nelinistea legata de solutii (…). M-au intrebat si pe mine foarte multi colegi ce sa faca. Decizia nu este decat la fiecare dintre voi. Eu nu am sugerat nimanui nimic, nici macar sotului meu, el este cel care a decis (sa se pensioneze, n.r.). Fiecare hotaraste asa cum simte”, a declarat Gabriela Baltag.

Citeste si: Se pensioneaza Gabriela Baltag, una dintre judecatoarele CSM din „Gruparea Savonea”. Va avea o pensie speciala de 5.000 euro/luna

Acest val fara precedent de pensionari vine dupa ce in spatiul public au fost relansate dezbaterile privind desfiintarea pensiilor speciale de care beneficiaza si magistratii.

Pe 28 octombrie, Sectia pentru judecatori a CSM isi exprima „consternarea” fata de redeschiderea la nivel public a problematicii privind anumite aspecte referitoare la statutul judecatorilor, cu referire la pensiile de serviciu ale magistratilor.

Pe 25 octombrie, liderul UDMR, Kelemen Hunor, declara la TVR Info ca „exista o incurcatura” in privinta pensiilor numite pensii speciale.

„Si aici suntem intr-o incurcatura ca noi, cu pensiile publice, din sistemul public, ne incadram in limita de 9,4%, si nu ne incadram daca punem la cheltuielile cu pensiile acele pensii de serviciu. Si aici exista in acest moment o discutie, inclusiv o consultanta cu Banca Mondiala, si trebuie sa gasim o solutie pentru acest sector fiindca, pana la urma, principiul contributivitatii trebuie respectat. Principiul contributivitatii trebuie sa fie si pentru cei care sunt in serviciul public. (…) Statul trebuie sa decida daca peste contributivitate le mai da lor ceva pentru anii petrecuti in serviciul public. (…) Acest lucru trebuie facut. Pe de alta parte, nu ai voie sa dai aceasta pensie inainte de varsta de pensionare. Ok, vrei sa iesi la pensie la 50 de ani, dupa 25 de ani, du-te, dar pensia de serviciu o primesti la 65 de ani. E iarasi un principiu: nu poti sa iei si pensia de serviciu la 50 de ani si dupa aia sa lucrezi in continuare marea majoritate a lor la stat. In al treilea rand, nu poate sa fie pensia mai mare decat salariul, si aici vorbim in primul rand de o parte dintre magistrati. Ei au pensia mai mare decat salariul”, a detaliat Kelemen Hunor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: