De ce a provocat Firea violentele din Piata Victoriei. Este o lupta pe viata si pe moarte langa cadavrul lui Liviu Dragnea, pentru a-i lua locul in fruntea PSD
In PSD s-a declansat o lupta extrem de dura pentru preluarea functiei de presedinte al partidului. Principalii protagonisti sunt Mihai Tudose si Gabriela Firea. Pentru a obtine sustinerea baronilor si a nucleului dur al partidului, Firea a insistat sa ii provoace pe protestatarii din Piata Victoriei, dorind sa le demonstreze ca nu se teme de „statul paralel”.
Dupa decizia DNA de a-l pune sub urmarire penala si, mai ales, dupa comunicatul Departamentului de Stat al SUA, Liviu Dragnea este un cadavru ambulant. Mentinerea sa in fruntea PSD echivaleaza cu extinctia intregului partid. Daca in plan intern ar mai putea sa pacaleasca o perioada lumea cu „statul paralel”, in plan extern nu pot sa existe cat timp au in frunte un asemenea individ, pus la index de americani si UE. Este o chestiune de saptamani pana cand Dragnea va trebui sa plece din functii, atat de la Camera Deputatilor, cat si de la partid.
Carnivorele fara scrupule din PSD simt si stiu ca urmeaza sfarsitul sefului de haita, astfel incat au declansat deja lupta pentru succesiune. Principalii pretendenti sunt Mihai Tudose si Gabriela Firea. Cei doi reprezinta doua curente total opuse in partid.
Tudose joaca pe cartea echilibrului, a gasit o cale de convietuire cu presedintele Iohannis si transmite mesaje puternice prin care se delimiteaza de aberatiile liderilor partidului privind „statul paralel”. Modul in care a scapat de penalii din Guvern arata ca vrea sa imprime atat guvernarii cat si partidului o directie diferita de cea folosita de Dragnea si apropiatii sai, printre care se remarca Lia Olguta Vasilescu si Codrin Stefanescu.
De cealalta parte, Firea vrea sa-si atraga nucleul dur al partidului, controlat de penali si baroni, si pesedistii frustrati ca „am castigat alegerile si nu putem sa facem nimic”. Primii pasi in acest sens sunt facuti zilele acestea. Pentru a-si asigura sustinerea Gruparii Dragnea, Firea l-a invitat pe Liviu Dragnea de 1 Decembrie la Primaria Bucuresti, la o ceremonie dedicata militarilor raniti in teatrele de operatiuni, pentru a demonstra ca ea nu l-a parasit pe Daddy, cu toate ca pana acum s-a ferit sa aiba vreo declaratie de sprijin cand ceilalti lideri ai PSD pichetau sediul DNA. Acum este clar si pentru ea ca Dragnea devine istorie.
Insa cel mai clar mesaj pe care il transmite pesedistilor este atitudinea fata de protestatarii din Piata Victoriei, care sunt urati pana in rarunchi de fiecare membru PSD. Prin fortarea instalarii unui targ in acest loc simbolic pentru protestele #rezist, Firea vrea sa arate ca nu se teme sa lupte cu acesti „dusmani ai Romaniei”, „sorosisti” si „platiti” care nu lasa PSD sa aduca „bunastarea” in Romania.
Era evident ca protestatarii se vor opune in forta, insa Firea si-a facut foarte cinic calculele. Conflictele din Piata Victoriei vor fi puternic mediatizate, astfel incat fiecare membru PSD va auzi cum protestatarii o injura sau o identifica pe Firea ca principal inamic. Astfel, prin simpatie, se vor solidariza cu ea si nu vor uita cand va fi cazul cine a indraznit sa se lupte „sorosistii”. Pentru Firea nu conteaza consecintele, astfel incat chiar un simpatizant PSD a fost ranit, dupa ce la incitarile Gabrielei Firea s-a dus sa ii provoace si sa-i injure pe protestatari.
Un alt semn ca protestatarii din Piata Victoriei sunt folositi in cadrul luptei pentru putere din PSD este sifonarea in presa apropiata de Firea a unor discutii aprinse intre primarul Capitalei si premier. Din modul in care se deruleaza dialogul, cu replici atent selectate, este evident ca Firea a premeditat aparitia stenogramelor in presa.
„Domnule prim-ministru, am memorie buna si au fost si martori la discutiile noastre…nu e de mirare ca nu le mai recunoasteti. Va descrie intregul caracter si comportament. Primaria Generala nu e in subordinea Guvernului, ca de altfel nicio primarie din tara. Nu aveti de ce sa-mi faceti mie sugestii sau recomandari, nici in privat, nici prin presa. Eu raspund in fata legii si a bucurestenilor. Dumneavoastra in fata legii si Parlamentului. Daca ingrijorarea dv. e una sincera si onesta privind organizarea festivalului pentru copii si a targului din Piata Victoriei, m-ati fi sunat sa vorbim colegial si nu mi-ati fi dat indicatii pretioase prin presa”, a atacat Firea, conform stenogramelor publicate pe DC News, site detinut de Bogdan Chirieac.
In acest moment, se pare ca Firea are cele mai mari sanse de a-i succede lui Liviu Dragnea. Insa finalitatea luptei nu este decisa inca, va fi un razboi sangeros, in care fiecare parte se va folosi de toate armele posibile. Dupa o prima runda, Firea arata ca intentioneaza sa lupte foarte murdar.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.