Presedintele Consiliului European, Charles Michel, considera ca ar putea fi introdus la un moment dat un „pasaport de vaccinare” impotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, transmite dpa, citata de Agerpres.
Intr-un interviu acordat duminica programului olandez de televiziune Buitenhof, Michel a declarat ca dezbaterea este „foarte pertinenta”, dar decizia va fi luata de liderii Uniunii Europene.
Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut, marti, crearea unui pasaport special care sa ateste vaccinarea purtatorului. El a trimis o scrisoare in acest sens Comisiei Europene.
Potrivit lui Michel, exista un acord de principiu privind un astfel de document, dar inca nu este momentul: mai intai „trebuie vaccinati mai multi oameni”. El a explicat pentru Buitenhof ca daca va fi introdus prea devreme, pasaportul ar putea „produce o frustrare uriasa in Europa” si in alte parti ale lumii.
Presedintele Consiliului European a apreciat insa, ca raspuns la o intrebare, ca „nu exclude” ca pe viitor deplasarile in interiorul UE sa fie permise numai celor vaccinati. „Subiectul este sensibil in multe tari europene”, a recunoscut Michel.
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat initiativa guvernului elen si a solicitat un certificat de vaccinare recunoscut reciproc in toate tarile Uniunii Europene.
Intr-o declaratie recenta, generalul Gheorghita Vlad, seful Statului Major al Apararii, a avertizat ca situatia…
Presedintele ales Donald Trump a anuntat marti ca Elon Musk si Vivek Ramaswamy vor conduce…
Premierul Romaniei, Marcel Ciolacu, efectueaza o vizita oficiala la Londra, unde va avea o…
Federatia Romana de Handbal a facut public lotul echipei nationale feminine pentru Campionatul European de…
Moment cel putin ciudat la Antena 3, marti seara, in emisiunea lui Mihai Gadea. Liderul…
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marti seara,…