news

De ce romanii au inca nevoie de viza pentru SUA. Bogdan Aurescu: „Rata de refuz este de trei ori mai mare decat plafonul”

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu afirma ca situatia Romaniei privind obligativitatea obtinerii vizelor de scurta sedere pe teritoriul SUA este una generata de legislatia americana, care prevede o rata de refuz pentru vize de cel mult trei procente, Aurescu explicand ca de trei ori mai multi romani care aplica pentru viza in SUA nu indeplinesc conditiile pentru a o obtine. Ministrul subliniaza ca, in aceste conditii, autoritatile de la Bucuresti si cele de la Washington vizeaza demararea unei campanii de informare, in asa fel incat romanii care nu indeplinesc conditiile de a intra pe teritoriul SUA sa nu aplice, scazand, astfel, rata de refuz.

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, explica faptul ca romanii intra in continuare in categoria cetatenilor care au nevoie de viza pentru a calatori in Statele Unite ale Americii din cauza unei legislatii adoptate de Congresul American, iar in aceste coditii executivul SUA nu are „marja de manevra” in privinta modificarilor.

„Este, pana la urma, rezultatul unei legislatii americane, care este destul de stricta si care prevede o serie de conditii. Noi am indeplinit toate aceste conditii prevazute de legislatia americana, cu exceptia conditiei care se refera la rata refuz.

Plafonul ratei de refuz prevazut de legislatia americana – adica transpus in procente numarul de vize care nu sunt acordate atunci cand se fac aplicatii pentru aceste vize de scurta sedere in Statele Unite – plafonul acesta este de trei la suta din numarul total de solicitari. In momentul de fata, noi nu suntem la acest plafon. In momentul de fata suntem in jur de 9-10 la suta, or, aceasta situatie nu este imputabila nici autoritatilor romane, nici autoritatilor americane, ci se refera exact la situatia neindeplinirii conditiilor de catre cetatenii romani, fiecare in parte, care aplica pentru a obtine viza”, a afirmat Bogdan Aurescu duminica, la emisiunea Insider Politic difuzata de Prima TV, citat de news.ro.

Ministrul de Externe a adaugat ca a discutat subiectul vizelor cu oficiali americani, iar in perioada „imediat urmatoare” vor lucra „pentru a decela exact care sunt aceste motive pentru care sunt refuzate in jur de 9-10% dintre vizele cerute de cetateni romani”, iar in functie de acestea va avea loc o campanie de informare comuna, astfel incat romanii sa stie care sunt conditiile de intrare in SUA si sa nu aplice daca nu au sanse de a obtine viza.

„Atunci, daca fiecare cetatean roman stie exact daca se incadreaza sau nu in acesti parametri, stie sa nu faca o astfel de cerere daca ea nu are sanse sa fie acceptata si in felul acesta procentul de refuz va scadea”, a explicat ministrul.

Aurescu a mentionat ca, de-a lungul discutiilor cu oficiali americani, au fost luate in discutie posibilitatea de exceptare de la rata de 3% sau varianta in care sa se poata admite intrarea cetatenilor unui stat puternic aliat, partener strategic important al SUA, insa aceste initiative „nu au avut foarte mult succes in Congres”, iar dupa schimbarea legislativului american, nu au fost pastrate ca initiative pe agenda Congresului.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Ziua internationala impotriva violentei si bullying-ului in scoli, inclusiv cyberbullying. Semnal de alarma privind situatia din scolile romanesti

Ziua internationala impotriva violentei si a bullying-ului in scoli, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcata pe…

26 de minute ago

George Simion, reactie dupa ce site-ul AUR a fost spart de hackeri: „N-are nimeni casete deocheate cu mine”

Liderul AUR George Simion a oferit o prima reactie dupa ce pagina oficiala a partidului…

26 de minute ago

Marjorie Taylor Greene, una dintre cele mai fanatice membre MAGA, ar putea fi noua sefa a Departamentului Securitatii Interne in guvernul lui Donald Trump

Fostul consilier al lui Trump si infractor condamnat Steve Bannon a lansat ideea ca Marjorie…

41 de minute ago

Australia, prima tara din lume care va interzice total tinerilor pana la 16 ani accesul pe retelele sociale

Australia va fixa varsta minima de acces la retelele de socializare la 16 ani, a…

56 de minute ago

MAE avertizeaza cetatenii romani despre posibile perturbari in transportul public din Belgia, joi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau intentioneaza sa calatoreasca…

O oră ago

DIICOT: Retea de droguri destructurata la Timisoara, 14 tineri retinuti intr-un dosar de trafic

Procurorii DIICOT Timisoara au retinut 14 tineri, cu varste intre 19 si 35 de ani,…

O oră ago