De cine se teme ministrul Justitiei? Judecatorul Dumbrava, fost membru CSM: ” Tudorel Toader procedeaza in mod dezamagitor”

news

Judecatorul Horatius Dumbrava, fost membru al CSM, a scris pe Facebook despre dezamagirea pe care o are in legatura cu ministrul Tudorel Toader.

„De ce si de cine se teme ministrul Justitiei, Tudorel Toader? Dezamagitor si deconcertant modul in care actualul ministru al Justitiei procedeaza cu noul proiect de modificare a legilor Justitiei. Nepublicarea proiectului de modificare pe site-ul Ministerului Justitiei, pe langa faptul ca nesocoteste dispozitiile Legii 52/2003, ce se refera la transparenta decizionala, arata ca Ministerului Justitiei nu-i pasa de cetatean. Pana la urma, orice act normativ este destinat cetatenilor. Iar cetatenii au un drept fundamental, inscris de altfel in Constitutie: dreptul la informatie este prevazut in art. 31 din Constitutie, iar ministrul Justitiei nu se poate face ca nu stie. Doar a onorat Curtea Constitutionala cu 9 ani de mandat ca judecator constitutional”, a scris miercuri Horatius Dumbrava pe pagina de Facebook.

Judecatorul sustine ca, asa cum arata „tezele” prezentate de Tudorel Toader, este evident faptul ca suntem in prezenta unui alt proiect decat cel lansat in octombrie 2016 de fostul ministru Raluca Pruna, cand a existat posibilitatea ca cetatenii, asociatiile si organizatiile sa-si spuna parerea.

De asemenea, Horatius Dumbrava atrage atentia ca proiectul a fost trimis la CSM, miercuri dimineata, cu putin inainte de sedinta de Plen a Consiliului.

„O minima decenta institutionala ar fi impus ca proiectul de modificare sa fi fost trimis cu cateva zile inainte, sa poata fi citit, analizat, pentru ca institutia avizatoare sa-si dea avizul in cunostinta de cauza. Faptul ca ministrul Justitiei va prezenta proiectul de modificare in fata Plenului nu are nicio relevanta. Orice jurist adevarat stie ca un text de lege se interpreteaza nu din auzite, ci aplicat, pe text. Iar pentru asta, macar cateva ore ar fi fost necesare pentru a fi citit/analizat, cu atat mai mult cu cat CSM are o sedinta de Plen incarcata. Parca nici nu ar conta, de fapt, ce va spune CSM, din moment ce trimiti cu doua ore proiectul de modificare a unor legi organice pentru a primi un aviz!”, adauga Horatius Dumbrava.

Judecatorul considera ca fiind „deconcertanta” si „hazardata” declaratia lui Tudorel Toader ca nu trimite proiectul la Ministerul Public, pentru ca procurorii nu fac legi, ci doar aplica legea.

„Domnia sa afirma in declaratie ca stie ca procurorii nu fac legi pentru ca a fost procuror. O fi fost procuror, dar intr-o epoca (inainte de 1989, sa nu existe dubii), in care individul si institutiile nu contau, ci doar statul si partidul contau (…) Sincer, am impresia ca ne-am intors intr-un timp revolut. Nu ar fi fost mai bine pentru toti ca ministrul Justitiei sa raspunda punctual si argumentat la argumentele Adunarii Generale a procurorilor cu textele proiectului in fata si nu sa inflameze si mai mult discutiile legate de proiectul de legi ale Justitiei? In orice caz, nu are de pierdut doar domnia sa din tot acest scandal public, ci toti avem de pierdut. Si totusi: de cine si de ce se teme ministrul Justitiei de procedeaza in felul asta?”, a mai spus Dumbrava.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: