opinii

De la Nistru pan’ la Tisa, tot elevul pica PISA

Cine mai credea inca, dupa treizeci de ani de manelizare si inca vreo trei de tiktokizare, ca scoala romaneasca n-o sa mai scoata, vorba lui Basescu, altceva decat tampiti, a avut probabil parte de un dus rece vazand clasamentul PISA pe Europa, unde Romania ocupa un onorabil loc doi din coada, numai cei de la sud de Dunare fiind mai tufe decat elevii romani.

Si inca nici nu era nevoie de statistici complicate ori de teste alambicate, caci era suficient sa vina un nene de la UE sambata in mall, de pilda, si sa-i numere pe elevii care intrau la Napoleon sau la Jeanne du Barry, iar apoi sa incerce sa-i socoteasca si pe cei care se imbulzeau la Miami Bici 2. E drept, pentru a doua socoteala ar fi avut nevoie de un computer cuantic ceva, intrucat pustanii dornici de hahaiala erau fara numar, fara numar, fara numar.

De ce am ajuns aici? Nu-i greu de ghicit: pentru ca intr-o tara in care toate rapandulele au devenit vedete si toti repetentii milionari in dolari e greu sa mai convingi un copil de justetea zicalei „cine are carte are parte”. In Romania de azi, cine are carte are parte, intr-adevar, dar are parte de umilinte, de priviri de sus, de arogante din partea unora cu doua clase mai mult ca trenul si de o nesfarsita amaraciune morala. Poate de aceea majoritatea romanilor cu carte au fugit invartindu-se din tara sosocilor, iar acum sunt respectati si tratati cum se cuvine in Franta, Germania, Marea Britanie, Canada, Noua Zeelanda si multe alte tari care inca mai pretuiesc coatele tocite pe bancile scolii si nu genunchii rosi pe sub birouri.

Vinovatii ii stim cu totii: pe de o parte multi dintre dascali, pe care-i doare la bascheti daca elevii lor invata sau nu, fiindca ies win-win oricum ar fi: daca invata, se mandresc cu ei si-i tin de blazon; daca nu invata, le iau banii pe meditatii si Dumnezeu cu mila si taticu cu pila ce s-o alege de loaze mai incolo. Caci ne vaitam ca o mare parte din elevii romani sunt analfabeti functionali, dar, hei, pe profesori i-ati vazut? Daca acum trei decenii pe profesorii slabi dintr-o scoala sau dintr-un liceu ii numarai pe degetele unei maini, acum tot pe degetele unei maini ii numeri pe aia buni. Pe aia care-si fac meseria cum trebuie, care sunt dedicati si se zbat sa iasa ceva din elevii lor. Restul nu vad in meseria de dascal o vocatie, ci o slujba deja ceva mai banoasa si, inainte de toate, foarte sigura. Ca dac-ai intrat in invatamant poti sa fii nitel mai prost ca bibilica de Mankiki (una dintre cele mai proaste creaturi ale planetei, dupa cum se stie) si tot nu te da nimeni afara. Deoarece, oricat ai fi de prost, tot se gaseste o directoare sau o inspectoare spagara care sa te tina in brate pana la pensie, cu conditia sa mai cotizezi si tu din cand in cand cu un parfumel, o blanita, un apartamentel.

Alti vinovati sunt parintii, care au impresia ca din genele lor perfecte nu pot iesi decat odrasle pe masura, asa incat, orice ar face beizadeaua, are parte de suportul lor neconditionat. Vai de invatatorul sau de profesorul care indrazneste sa-i strice feng shui-ul „puiului” cu vreo nota proasta sau vreo dojana. „Grupul parintilor”, un fel de sindicat al crimei organizate pe WhatsApp, nu se lasa pana nu-i face pocinogul. Si asa, pana si cei mai intransigenti profesori devin „convinsi” sa o lase mai moale cu exigenta si sa le ia pe loaze asa cum sunt, dandu-le note mari, sa nu le strice cariera.

Dar cel mai mare vinovat este sistemul ticalos inscaunat dupa 1989. Un sistem care nu s-a multumit sa distruga invatamantul teoretic, ci l-a facut praf si pe ala practic, asa incat in Romania nu mai gasesti instalatori, faiantari, zidari, electricieni priceputi, ci o singura specie de muncitor policalificat: Dorelul. Degeaba ne spune presedintele Iohannis ca Romania Educata e un proiect superb si o reusita totala. Degeaba doamna de la Educatie ne asigura ca, de fapt, rezultatele PISA sunt bune, ca sub alte mandate elevii romani erau si mai prosti. Adevarul este unul singur si dur: Tara te vrea prost. Nici PSD, nici PNL si nici AUR nu au nevoie de votanti destepti. Pentru ca votantul destept isi pune intrebari si, in loc sa primeasca zaharul si uleiul se intreaba daca nu cumva sunt furate din banii lui, iar in loc sa zbiere ca aplaudacii „Traiasca suveranismul!” se intreaba mai curand daca nu riscam sa devenim gubernie cu suveranistii la putere.

Din pacate nu exista nicio sansa ca elevii de maine sa invete mai bine si sa cunoasca mai multe decat cei de azi. Pentru ca, nu stiu daca ati remarcat, dar pana si guvernantii s-au prostit. Acum trei decenii mai aveam un Dijmarescu, un Stolojan, un Nastase, pe cand acum s-a umplut scena politica de ciolaci si sosoci. Si tare mi-e teama ca o sa ajungem sa-l regretam pe actualul El Fugitivo de la Cotroceni cand urmatorul presedinte va fi ori un patron de covrigarie care va lansa proiectul „Romania Needucata”, ca la Buzau, ori un sef de galerie care sa implementeze „Romania Reeducata”, ca la (experimentul) Pitesti.

Urmareste-ne si pe:
Spartakus

Share
Published by
Spartakus

Recent Posts

Infrangere pentru Ghita (RTV): Fostii procurori DNA Mircea Negulescu si Gabriel Onea au fost achitati definitiv

Fostii procurori DNA Mircea Negulescu (supranumit Portocala de trusturile de presa anti-DNA) si Gabriel Onea…

2 ore ago

Incendiu major la un depozit din Voluntari; avertizare RoAlert pentru populatie

Update ISU- ILFOV : Pentru a asigura necesarul de apa, au fost solicitate in sprijin…

3 ore ago

Misiune istorica: SpaceX se pregateste pentru prima operatiune de realimentare orbitala, vor fi folosite doua nave Starship

Dupa aterizarea istorica a booster-ului sau, SpaceX se pregateste pentru un alt test indraznet. Compania…

16 minute ago

„CIA-ul european”. Cehia nu este entuziasmata de ideea unui serviciu de informatii comun al UE

Premierul ceh Petr Fiala considera nerealista crearea unui serviciu comun de informatii la nivelul UE.…

43 de minute ago