Decizie CEDO: O cersetoare din Romania va primi din partea Elvetiei peste 900 de euro drept despagubiri
Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marti Elvetia pentru ca a aplicat o amenda mare unei cersetoare din Romania, pentru cersetorie pe un drum public din Geneva, informeaza AFP, citata de Agerpres.
„CEDO apreciaza ca sanctiunea aplicata reclamantei nu constituia o masura proportionala nici in scopul luptei impotriva criminalitatii organizate, nici al celui ce vizeaza protectia drepturilor trecatorilor, rezidentilor si proprietarilor de magazine”, explica institutia judiciara a Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg.
O cetateana romana analfabeta, de etnie roma si nascuta in 1992, a fost condamnata in ianuarie 2014 la 500 de franci elvetieni amenda pentru cersetorie pe un drum public. Aceasta femeie, care nu avea un loc de munca si nu primea ajutor social, a fost apoi plasata in detentie provizorie pentru ca nu a platit amenda.
„Plasata intr-o situatie de vulnerabilitate manifesta, reclamanta avea dreptul, inerent demnitatii umane, de a putea sa-si exprime situatia grea si sa incerce sa-si asigure nevoile de baza prin cersetorie”, considera CEDO.
Prin urmare, CEDO a decis ca Elvetia a incalcat articolul 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, articol ce protejeaza respectarea vietii private si familiale.
Elvetia trebuie sa-i achite reclamantei 922 de euro daune morale.