Democratii din Congres il indeamna pe Biden sa sanctioneze guvernul israelian pentru violenta colonistilor din Cisiordania

externe

Aproape 90 de congresmeni democrati l-au indemnat pe presedintele american Joe Biden sa sanctioneze guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru violenta anti-palestiniana din Cisiordania, potrivit unei scrisori publicate joi, transmite Reuters.

Indemnandu-l pe Biden sa trimita un mesaj partenerilor americani inainte de a-si incheia mandatul, membrii Congresului au declarat ca ministrul israelian de Finante Bezalel Smotrich si ministrul Securitatii Nationale Itamar Ben-Gvir au incitat la violenta colonistilor israelieni in teritoriul ocupat.

„Scriem pentru a ne exprima profunda ingrijorare cu privire la cresterea violentei colonistilor, extinderea asezarilor si masurile adoptate pentru a slabi Autoritatea Palestiniana si a destabiliza Cisiordania”, au spus acestia in scrisoare.

Scrisoarea, semnata de 17 senatori si 71 de membri ai Camerei Reprezentantilor, spune ca au fot inregistrate peste 1.270 de atacuri ale colonistilor evrei impotriva palestinienilor in Cisiordania, in medie mai mult de trei atacuri violente pe zi.

Scrisoarea a fost datata 29 octombrie, dar a fost facuta publica joi, deoarece parlamentarii nu au primit un raspuns de la Casa Alba, au spus trei dintre membrii Congresului.

Senatorul democrat Chris Van Hollen si membrii Camerei Reprezentantilor Rosa DeLauro si Sean Casten, care sunt initiatorii acestei scrisori, au declarat reporterilor ca Biden are autoritatea de a impune sanctiuni in temeiul unui ordin executiv existent.

Prin acest lucru, ar trimite un mesaj nu doar Israelului si palestinienilor, ci si aliatilor SUA din alte parti ale lumii, ca Statele Unite vor insista asupra problemele umanitare, au spus acestia.

„Credem ca este mai important ca niciodata ca presedintele Biden sa afirme in acest moment ca Statele Unite nu vor fi de acord fara sa se gandeasca prea mult actiunile extreme ale guvernului Netanyahu”, a spus Van Hollen.

Statele Unite sustin de zeci de ani o solutie cu doua state si au cerut Israelului sa nu extinda coloniile.

Cisiordania este printre teritoriile capturate de Israel in razboiul din Orientul Mijlociu din 1967. Majoritatea puterilor mondiale considera asezarile israeliene din zona ilegale. Israelul contesta acest lucru, invocand pretentii istorice asupra Cisiordaniei si descriind-o ca un bastion de securitate.

Netanyahu si aliatii sai au sarbatorit realegerea in aceasta luna a lui Donald Trump, un aliat ferm, dar uneori imprevizibil al Israelului. In primul sau mandat, presedintele republican ales a obtinut victorii majore pentru liderul israelian.

In plus, Smotrich, care exercita si un rol de supraveghere a colonistilor, ca parte a acordului sau de coalitie cu Netanyahu, a spus saptamana aceasta ca spera ca Israelul sa-si extinda suveranitatea in Cisiordania ocupata in 2025 si ca va insista ca guvernul sa obtina sprijinul Washingtonului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: