Alegerile prezidentiale din Rusia vor avea loc pe 17 martie 2024. Putin se indreapta spre al 5-lea mandat: „Incepe campania electorala”

externe

vladimir putin, kremlin

Deputatii rusi au stabilit joi data alegerilor prezidentiale din 2024 pentru 17 martie, netezind calea lui Vladimir Putin pentru al cincilea mandat, relateaza NBC News.

Membrii Consiliului Federatiei, camera superioara a parlamentului rus, au votat in unanimitate un decret care stabileste data.

„In esenta, aceasta decizie marcheaza inceputul campaniei electorale”, a declarat Valentina Matviienko, presedintele Consiliului Federatiei. Comisia electorala centrala a Rusiei urmeaza sa organizeze vineri o reuniune privind campania prezidentiala.

Putin, in varsta de 71 de ani, nu si-a anuntat inca intentia de a candida din nou, dar se asteapta ca el sa faca acest lucru in zilele urmatoare, acum ca data a fost stabilita.

In conformitate cu reformele constitutionale pe care le-a orchestrat, el este eligibil sa candideze pentru inca doua mandate de sase ani dupa ce actualul expira anul viitor, ceea ce i-ar putea permite sa ramana la putere pana in 2036.

Dupa ce a instituit un control dur asupra sistemului politic al Rusiei, victoria lui Putin este aproape asigurata. Criticii proeminenti care l-ar putea contesta la vot sunt fie in inchisoare, fie traiesc in strainatate, iar majoritatea mass-mediei independente a fost interzisa.

Nici campania militara costisitoare si de durata din Ucraina, nici rebeliunea esuata din vara trecuta a sefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, nu par sa fi afectat ratingurile sale ridicate de aprobare relevate de sondajele independente.

Nu este clar cine putea fi contracandidat. Doua persoane si-au anuntat intentia de a candida: fostul deputat Boris Nadejdin, care detine un loc intr-un consiliu municipal din regiunea Moscovei si Ekaterina Duntsova, jurnalista si avocata din regiunea Tver, la nord de Moscova.

Pentru amandoi, inscrierea pe buletinul de vot ar putea fi o batalie dificila. Cu exceptia cazului in care unul dintre cele cinci partide politice care au locuri in Duma de Stat, camera inferioara a Rusiei, ii desemneaza drept candidati, ei ar trebui sa stranga sute de mii de semnaturi in mai multe regiuni.

Conform legilor electorale rusesti, candidatii propusi de un partid care nu este reprezentat in Duma de Stat sau in cel putin o treime din legislativele regionale trebuie sa prezinte cel putin 100.000 de semnaturi din 40 sau mai multe regiuni. Cei care candideaza independent de orice partid ar avea nevoie de cel putin 300.000 de semnaturi din 40 de regiuni sau mai multe.

Aceste cerinte se aplica si lui Putin, care a folosit diferite tactici de-a lungul anilor. El a candidat ca independent in 2018, iar echipa de campanie a strans semnaturi. In 2012, partidul Rusia Unita, al Kremlinului, l-a nominalizat, asa ca nu a mai avut nevoie de ele.

Comisia electorala centrala planuieste sa permita si votul online, pe langa traditionalele buletine de vot pe hartie, in aproximativ 30 de regiuni rusesti si ia in considerare extinderea votului pe parcursul a trei zile – o practica adoptata in timpul pandemiei si criticata de observatorii electorali independenti.

Aceste masuri, care se adauga restrictiilor privind monitorizarea adoptate in ultimii ani, vor limita in mod sever posibilitatea de a avea observatori independenti, potrivit lui Stanislav Andreiciuk, copresedinte al Golos, un important grup independent de monitorizare a alegerilor.

Andreiciuk a declarat pentru The Associated Press ca numai candidatii inregistrati sau organismele consultative sustinute de stat, Camerele Civice, pot desemna observatori la sectiile de votare, ceea ce scade probabilitatea participarii a unor observatori cu adevarat independenti. Exista foarte putina transparenta in cazul votului online, iar daca scrutinul dureaza trei zile, va fi incredibil de greu sa se acopere cele aproape 100.000 de sectii de votare din tara – ca sa nu mai vorbim de posibilitatea ca buletinele de vot sa fie falsificate noaptea, a spus el.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: