Deputatul „mitraliera” al PSD, propunere privind soarta pedofililor
Catalin Radulescu, deputatul PSD cunoscut si sub numele de „deputatul AKM”, readuce in discutie un proiect de lege elaborat si propus, fara succes insa, inca din 2014. Este vorba de castrarea chimica a pedofililor.
Unul dintre cei mai vocali parlamentarii PSD in cazul legilor justitiei, aducand o serie de amendamente care au starnit revolta publica, revine la propunerea legislativa facuta in 2014, prin care pedofilii sa fie castrati chimic. Decizia acestuia vine in urma dezvaluirilor din cazul politistului de la Brigada Rutiera, acuzat de agresiune asupra a doi frati din Drumul Taberei, dar si a mai multor persoane de-a lungul carierei sale in Politie. Proiectul initial se folosea de exemplele altor state in care s-ar aplica aceasta masura, cum ar fi Polonia, Rusia, Franta, Germania, Suedia sau Danemarca, relateaza Digi 24.
Deputatul vrea castrarea chimica a pedofililor pentru a preveni recidivele si isi argumenteaza proiectul prin exemplul Germaniei, unde, conform statisticilor citate in expunerea de motive, recidiva in cazul violurilor s-a redus de la 84% la 3% dupa ce s-a aplicat aceasta metoda.
Procedura de castrare chimica consta in administrarea unor medicamente care reduc nivelul testosteronului. Nu este insa o masura definitiva. In lipsa tratamentului, persoana in cauza revine la starea naturala.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.