externe

Detentia reporterului Wall Street Journal, Evan Gerskovici, prelungita pana in august

Un tribunal din Moscova a prelungit detentia reporterului Wall Street Journal Evan Gerskovici, care a fost arestat sub acuzatia de spionaj la sfarsitul lunii martie, potrivit The Guardian.

In timpul unei scurte audieri de marti, instanta a ordonat ca Gerskovici sa ramana in inchisoare pana pe 30 august, au informat agentiile de presa ruse. Arestarea sa preventiva urma sa expire saptamana viitoare. El este retinut in renumita inchisoare Lefortovo din Moscova si risca o pedeapsa de pana la 20 de ani daca va fi gasit vinovat.

Cazul este inca in faza de cercetare, nefiind stabilita o data de judecata. Audierea de marti a fost inchisa publicului.

Gerskovici, in varsta de 31 de ani, este primul jurnalist american retinut in Rusia sub acuzatia de spionaj de la sfarsitul razboiului rece. El a fost retinut in orasul Ekaterinburg din Urali, in timpul unei calatorii, la sfarsitul lunii martie. Serviciul de securitate FSB al Rusiei a sustinut ca strangea informatii despre complexul militar-industrial al tarii. Gerskovici si Wall Street Journal au negat acuzatiile, iar Departamentul de Stat al SUA a spus ca a fost „detinut in mod gresit”.

O scrisoare deschisa catre ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, semnata de peste 300 de corespondenti straini care au lucrat anterior in Rusia, spunea: „Nu avem nicio indoiala ca singurul scop si intentia lucrarii sale a fost de a-si informa cititorii despre realitatea actuala din Rusia”.

Luna trecuta, presedintele SUA, Joe Biden, a laudat „curajul absolut” al lui Gerskovici si a spus ca „lucreaza incontinuu” pentru a-l eliberara.

S-a speculat pe scara larga ca Rusia l-a arestat pe Gerskovici in speranta de a face un schimb de prizonieri cu ofiteri de informatii rusi sau cu alte persoane de interes pentru Moscova arestate in tarile occidentale, dar pana acum se pare ca au existat putine progrese in discutiile privind un posibil schimb.

Luna trecuta, presa a avut voie sa intre in tribunal pentru scurt timp inainte de o audiere in care Gerskovici a comparut in picioare, intr-o boxa din plexiglas tipica salilor de judecata rusesti. Pe incheieturile sale erau urme vizibile, aparent de la catuse.

Parintii sai, Ella Milman si Mihail Gerskovici, care au fugit din Uniunea Sovietica la sfarsitul anilor 1970 si s-au stabilit in SUA, ar fi fost marti la Moscova pentru sedinta de judecata.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

O noua numire trasnita facuta de Trump. Ministru al Sanatatii va fi un promotor al teoriilor conspiratiei

Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…

6 ore ago

Lasconi dezvaluie numele celui care ar fi „amenintat-o”: „S-a laudat cu asta, ca el o sa fie cel care ma va scoate pe mine din aceasta cursa”

Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…

6 ore ago

MAE: Noua cetateni romani decedati in urma inundatiilor din Spania

 Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…

10 ore ago

Oseminte descoperite pe un santier din Timisoara. Politistii criminalisti au inceput o ancheta

Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…

10 ore ago

Un barbat s-a urcat pe cladirea garii din Braila si ameninta ca se va sinucide

Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…

10 ore ago