Detinutul Fenechiu, puscarie ca la HOTEL: CAFEA si ziare la prima ora, singurul care a mancat pui la rotisor
Fostul lider PNL Relu Fenechiu duce o viata relaxanta fata de traiul celorlalti detinuti. El sta in celula separata de restul condamnatilor, este abonat la presa din Iasi si primeste cate o cafea in fiecare dimineata. Totodata, presa locala precizeaza ca acesta ar conduce organizatia PNL Iasi, prin intermediul lui Marius Bodea.
In Penitenciarul Vaslui, acolo unde a fost mutat la mijlocul anului trecut, fostul ministrul al Transporturilor, Relu Fenechiu, beneficiaza de un tratament preferential.
Dimineata, acesta primeste de la gardieni o cafea si ziarele din Iasi. La cafea sta la discutii cu fostul prefect de Iasi, Radu Prisecaru, si el incarcerat in celula lui Fenechiu.
In plus, cat a stat inchis la Iasi acesta era singurul detinut care manca pui la rotisor, iar acum de sarbatori a fost singurul detinut din Penitenciarul Vaslui care a avut o permisie de trei zile, potrivit Vremea Noua.
Fostul ministru al Transporturilor a avut un regim mai special la Penitenciarul Vaslui, fiind considerat “vulnerabil”. Din aceasta ipostaza a beneficiat de o camera de patru persoane unde locuia doar cu fratele sau, condamnat in acelasi dosar si primea mancarea in camera. De cand a ajuns si fostul prefect liberal, Radu Prisecaru la Vaslui, Fenechiu s-a mutat cu acesta.
Din inchisoare, Fenechiu conduce partidul, prin intermediu lui Marius Bodea, un liberal, uns de Fenechiu la Aeroport din Iasi. Bodea vine destul de des in vizita la fostul ministru. Ca frecventa a vizitelor acesta este pe locul doi dupa sotia lui Fenechiu, conform Vremea Noua.
Acesta vine si preia de la Vaslui ordinele lui Relu pentru partid, dar si mesajele publice. Un astfel de moment s-a consumat acum un an de zile, cand la inaugurarea pistei de 1.400 de metri a aeroportului din Iasi, unde sef este Bodea, dupa ce mitropolitul Moldovea a transmis mesajul Preafericitului Parinte Daniel, acesta a luat microfonul si a citit ce i-a dictat Fenechiu la puscarie.
Fostul ministru a fost condamnat definitiv la 5 ani de inchisoare in ianuarie 2014. Relu Fenechiu a fost trimis in judecata de procurorii DNA in iunie 2012, in dosarul „Transformatorul”, fiind acuzat ca prin firmele sale a vandut transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi la preturi de produse noi catre Sucursala de Intretinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a institutiei.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook