Deutsche Welle: Aliatii estici nu au abandonat sperantele pentru conducerea NATO. Dar prima sansa ramane la olandezul Mark Rutte
Mai are Kaja Kallas o sansa la postul de conducere al NATO? Sprijinul celor mai mari aliati ar putea sa nu-i garanteze favoritului Mark Rutte o confirmare rapida? Chiar daca sunt, fara indoiala, intrati tarziu „in joc”, sustinatorii premierului estonian Kaja Kallas si ai presedintelui roman Klaus Iohannis spera ca mai pot bloca „drumul pavat al premierului olandez demisionar catre conducerea NATO”, scrie Deutsche Welle (DW), intr-o analiza privind acest subiect.
Procesul de selectare a unui nou sef al NATO se face, in mod traditional, departe de ochii publicului, consensul fiind obtinut in urma unor discutii in spatele usilor inchise, prin diferite capitale. Astfel, ridicarea in mod deschis a propriilor ambitii in a deveni secretar general ar fi nepotrivita, chiar daca candidatii lucreaza in culise pentru a obtine sprijinul necesar.
In ciuda tuturor acestor secrete, este stiut de mult timp destul de clar ca Rutte este considerat „alegerea sigura” de catre majoritatea aliatilor. El l-ar inlocui pe Jens Stoltenberg , al doilea cel mai longeviv secretar general din istorie, atunci cand acesta va pleca in octombrie, dupa un deceniu de activitate.
NATO doreste ca decizia sa sa fie luata inainte ca Uniunea Europeana sa inceapa sa se schimbe, dupa alegerile din iunie si ca Statele Unite sa voteze in noiembrie. Cu toate acestea, prezumtia ca aceasta este in mare parte o afacere incheiata, tocmai a fost zdruncinata de o noua campanie pe retelele de socializare care il sustine pe premierul estonian si de o informatie a agentiei de stiri Bloomberg, de joi, potrivit caruia si presedintele roman isi va „arunca palaria” in ring.
Liderul olandez este laudat pentru lunga sa cariera politica si pentru familiaritatea cu omologii sai, dar cand vine vorba de NATO, el nu poseda unele dintre caracteristicile pe care multi ar dori sa le vada la un nou secretar general: adica o schimbare de gen si de origine, de preferinta dintr-o tara care sa indeplineasca obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru aparare. Olanda a ajuns doar la 1,7% in 2023, cu promisiunea de a face mai mult in acest an. Estonia cheltuieste peste 3% din PIB pentru armata sa; Romania, putin sub 2,5%.
Sperante in crestere pentru Kallas?
Avand in vedere aceste prioritati, Kallas a pus, in mod public, la indoiala statutul de lider in competitie al lui Rutte, dar acest lucru nu a propulsat-o pe ea insasi intr-o pozitie mai serioasa.
Pe retelele de socializare, Ben Tallis, „senior fellow” la Consiliul German pentru Relatii Externe, a ajutat la alimentarea unui impuls pentru Kallas la iesirea de la Conferinta de Securitate de la Munchen de la sfarsitul saptamanii trecute. El a spus ca stilul ei de conducere direct este necesar la NATO, catalogand-o in postarea sa pe X ca fiind „cea mai buna pentru vestul colectiv”.
Alte voci proeminente i s-au alaturat, printre care cea a lui Andrew Michta, directorul Initiativei Strategice „Scowcroft” de la Consiliul Atlantic, care a declarat ca Rutte „nu este candidatul potrivit” si ca „transmite un mesaj gresit”, preferand pe cineva de la unul dintre aliatii de pe flancul estic care „inteleg natura existentiala a amenintarii” din partea Rusiei. Si, afirma Michta, „mai este inca timp pentru a corecta cursul”.
Ben Tallis sugereaza ca impulsul creat pe X, fostul Twitter, a contribuit la deciziile aparent abrupte, prea rapide, ale guvernelor SUA, Marii Britanii, Frantei si Germaniei de a-si anunta sustinerea lui Rutte in ultimele doua zile. El interpreteaza acest lucru ca pe un efort de descurajare a disidentelor care ar putea intarzia consensul in jurul lui Rutte.
„Faptul ca un candidat atat de credibil, precum Kallas, primeste un val de sustinere populara poate fi „infricosator” pentru cei care vor sa incerce sa rezolve acest lucru intr-un fel de „elita”, pe usa din spate”, a mai spus el.
Nevoia de transparenta
Tallis considera ca metoda traditionala, opaca si nescrisa, de selectare a noului sef al NATO reprezinta o problema mai mare decat viabilitatea unui singur candidat.
„Incearca sa puna un capac pe acest proces, dar daca o fac, nu vor face decat sa starneasca probleme pentru viitor”, a spus el, „deoarece oamenii s-au implicat in politica de aparare in ultimii doi ani intr-o masura mai mare decat in ultima generatie, iar oamenii trebuie sa se simta reprezentati in acest proces, nu exclusi din el”. In caz contrar, ne vom confrunta cu si mai multe probleme cu democratiile noastre”.
Tallis spune ca urmatorul secretar general nu trebuie sa fie tot un nord-european, dupa Stoltenberg din Norvegia si predecesorii sai Anders Fogh Rasmussen din Danemarca si Jaap de Hoop Scheffer din Olanda. „Avem tari din Europa Centrala si de Est, in NATO de 25 de ani, iar acestea nu au avut nici macar o data un secretar general”, a remarcat Tallis, adaugand ca, in conditiile in care razboiul se afla la usa NATO, un lider care a trait acolo ar avea o legitimitate semnificativa.
Aprecieri pentru experienta de pe flancul estic
Aceasta este o tema reluata si de Cristian Dorobantu, consilier pe probleme de securitate si aparare in Parlamentul Romaniei, care considera ca presedintele tarii sale ar fi cel mai potrivit pentru aceasta functie, avand in vedere contextul actual de securitate al Europei.
„Exista un sentiment in Europa de Est cu privire la pozitia NATO fata de Rusia”, a declarat el pentru DW de la Bucuresti. „Ca a fost una prea lejera, inclusiv sanctiunile, actiunile, ajutorul care este trimis in Ucraina si intreaga situatie in general.” Dorobantu noteaza ca numele lui Iohannis a mai fost evocat si inainte, cand se parea ca Stoltenberg era pe punctul de a pleca.
Pentru a fi in cursa pentru acest post, orice potential secretar general trebuie sa fie nominalizat de ambasadorul tarii sale la NATO. Desi se afla in competitie pentru acest post, candidatii, conform cutumelor, nu trebuie sa faca o campanie prea evidenta sau prea entuziasta.
Deocamdata, nu este clar daca Iohannis i-a cerut ambasadorului roman la NATO sa indice, in mod oficial, numele sau ca si candidat. Acest lucru a dus la speculatii ca ar putea fi, de fapt, mai interesat de cresterea vizibilitatii sale pentru a concura pentru alte posturi de top care se deschid odata cu o noua Comisie Europeana si cu noua presedintie a Consiliului European. Solicitarea DW adresata misiunii romane a NATO de a-si clarifica pozitia nu a primit raspuns.
De asemenea, nu este clar, de altfel, daca si numele lui Kallas a fost mentionat in mod oficial la NATO, in ciuda declaratiilor sale publice care arata dorinta sa de a fi luat in considerare. Acelasi lucru este valabil si pentru ministrul leton de externe Krisjanis Karins, care ar fi incalcat deja regula nescrisa de a nu aparea ca fiind in campanie pentru acest post. Numele sau abia a fost mentionat.
Diplomatia lui Rutte
La nivel de oficiali NATO se insista asupra faptului ca Rutte este insa singurul candidat oficial. In marja unui summit recent al Uniunii Europene, Rutte a parut cu siguranta suficient de exersat si de versat pentru a prelua mantia lui Stoltenberg, dupa noiembrie, dupa alegerile din SUA.
„O Europa sigura si stabila este in interesul politic, dar si militar, al SUA”, a declarat el pentru DW, la intrebarea Alexandrei von Nahmen (DW), adaugand ca:
„Acesta este genul de dialog pe care il am intens cu senatorii americani si cu membrii Camerei Reprezentantilor, dar si cu multi dintre omologii mei. Atitidinea pe care o gasesc intotdeauna este sprijinul bipartizan pentru aceasta gandire in relatia transatlantica. Si cred ca si Trump va vedea acest lucru si ca va continua aceasta cooperare ca si pana acum.”
(foto: twitter/NATO_ACT)
