Deutsche Welle: „Daca Romania este ‘o colonie’, atunci ocupantul tarii e chiar PSD, care o inchina obiectivelor personale ale liderului sau”
Deutsche Welle (DW) publica o analiza a mitingului esuat de la Iasi al PSD care este scrisa chiar de catre un iesean, Petre M. Iancu.
DW afirma ca manifestarile si discursurile de la mitingul PSD au fist „invrajbitoare”, facand astfel jocul Rusiei.
„Pe scurt, daca Romania este ‘o colonie’, cum sustine ostirea de propagandisti ai Rusiei si ai lui Dragnea, atunci ocupantul tarii e chiar PSD, care o inchina obiectivelor personale ale liderului sau, intereselor baronilor rosii, precum si ale unor despoti straini de neam din rasarit. Iar ocupatia e simbolizata de navala nemaivazuta a trupelor de jandarmi in capitala Moldovei si de gunoaiele dezgustatore, de mizeria fizica si morala asternuta, la Iasi, de invrajbitorul miting pesedist”, scrie DW.
Articolul integral:
In timp ce liderii europeni faceau bai de multime la Sibiu, Iasul stramosilor mei era cotropit asiatic de trupe cu misiunea de a proteja PSDisti fugind de oprobriul masei tinute la respect de jandarmi si dube.
La 9 mai s-a intrupat la Iasi, pentru cateva ore, statul politienesc. Era alcatuit din agentii asigurand protectia mai-marilor PSD, gen Liviu Dragnea. Era compus din bariere si ingradiri inexpugnabile si interminabile siruri de dube ale jandarmeriei. Din politistii trimisi sa-i izoleze pe ieseni de acel jalnic sfert din oamenii care ar fi trebuit initial sa fie adusi cu forta santajului, in autobuze, din varii orasele, ca sa fie publicul lui Dragnea si al slujnicelor lui prea-credincioase, candidate PSD la europarlamentare. Din 40.000 nu au putut aduce decat vreo 10.000.
Dar cand, in fine, jandarmeria a ridicat asediul Iasului si al Pietei Unirii, iesenii si-au luat instantaneu orasul inapoi. Spontan si nechemati de nimeni, cetatenii orasului Unirii s-au solidarizat nu doar in huduieli in contra hotilor si-n alergarea servitoarelor cleptocratiei, gen Rovana Plumb. Ci s-au unit in sentimente proeuropene. Aceleasi care-i anima nu doar pe sibieni, ci pe romanii de buna-credinta de oriunde, pentru care justitia, statul de drept si europenitatea Romaniei nu se sacrifica pe altarul falsului nationalism al unui partid al furilor ce-si zice social-democrat, dar seamana, sub Dragnea, cu Mussolini, Maduro, Erdogan si Putin.
In timp ce muschii liderului PSD impuneau din vanitate si fudulie aceasta imagine de un fulminant contrast, de-o parte Merkel imbratisata de o sibianca, punandu-si nadejdea in Europa, de alta Plumb, fugarita de furia iesenilor furati si privati de viitor, liderul Dragnea confirma intelepciunea Bibliei. ”Ca un caine care se intoarce la voma lui, asa isi repeta si prostul prostiile”, ne invata Proverbul 26. Nu i-a ajuns ca a simtit nevoia sa revina la Iasi, glorioasa urbe a lui Cuza Voda, care-l alungase nu demult pe cleptocratul-sef. A simtit nevoia sa-si etaleze si intregul talent retoric al impostorului, mintind viclean din postura de politician duplicitar si ipocrit care-si apara interesele proprii, de evitare a puscariei, dandu-le drept interese nationale vitale. Dar a dat-o fara doar si poate-n bara.
Nu atat pentru ca, blocat pesemne de o constiinta incarcata si lipsit de inteligenta necesara unui discurs mincinos, dar convingator, s-a poticnit in repetate randuri. Cat fiindca, incercand sa-ntoarca in oglinda argumentele mai persuasive ale anticleptocratilor, s-a autodemascat, dandu-si frau liber unor resentimente hidoase, exacerbate de incapacitatea de a ocupa un fotoliu prezidential intr-o tara care, in cel mai bun caz nu-l vrea, in cel mai rau, il detesta din rarunchi.
Ca sa-si faca totusi curaj, a incercat sa sporeasca, verbal, numarul mai degraba deplorabil al pseudo-sustinatorilor sai, prezenti in Piata Unirii. I-a asigurat, deci, pe cei putini ca ar fi, chipurile, ”multi”. Si-a varsat ura pe oamenii politici care au parvenit in functia suprema, Basescu si Iohannis, atribuindu-le celor doi presedinti ai Romaniei vina imaginara pentru o polarizare a romanilor, care este de fapt integral opera PSD, ALDE si UDMR.
Apoi, ca lider al rebotezatului PCR, s-a erijat, megaloman, in ”patriot” si, (sic!) in ”urmas al marilor voievozi”, acuzandu-si adversarii de o imaginara ”tradare de tara”. Ce sinistra comedie. In realitate, Dragnea nu e decat succesorul ticalosiei fanariote, de vreme ce se arata hotarat sa dea cu tifla libertatilor, valorilor si drepturilor europene, spre a inaugura o epoca de maxima servitute fata de tiranii asiatice, precum Rusia putinista, China comunista si neo-otomana Turcie islamista.
Pe scurt, daca Romania este ”o colonie”, cum sustine ostirea de propagandisti ai Rusiei si ai lui Dragnea, atunci ocupantul tarii e chiar PSD, care o inchina obiectivelor personale ale liderului sau, intereselor baronilor rosii, precum si ale unor despoti straini de neam din rasarit. Iar ocupatia e simbolizata de navala nemaivazuta a trupelor de jandarmi in capitala Moldovei si de gunoaiele dezgustatore, de mizeria fizica si morala asternuta, la Iasi, de invrajbitorul miting pesedist.
Dar Piata Unirii n-a ramas prea mult timp slutita. A redevenit grabnic, prin protestatari, splendidul perimetru central al unui oras liber, nu mai putin european decat Sibiul. Oamenii s-au revoltat, pe buna dreptate, aratand ca nu se mai lasa mintiti si manipulati si ca tara nu vrea cu niciun chip si sub niciun pretext hoti, tirani si regresul in Evul Mediu asiatic, ci lideri cinstiti si integrarea in modernitatea europeana. Cat de reprezentativa e, insa, revolta iesenilor?
E debutul unei revolutii? Ramane de vazut. Ramane de vazut daca dragostea de tara si aderenta la democratie si valori europene manifestata de sibieni si de ieseni va fi impartasita la urne, la 26 mai, de suficient de multi romani, astfel incat alegerile europene sa devina un plebiscit. Unul care, alaturi de referendumul pe justitie, sa serveasca regimului pesedist si lacheilor lui o lectie in stare sa semnalizeze si lumii intregi ca Romania e hotarata irevocabil sa-si scuture jugul dragniot.