Dezvaluiri incendiare din culisele Guvernului, cum se comporta Oprea cu functionarii: „Tu vrei sa iti RUP picioarele?”
Seful Corpului de Control al premierului Dacian Ciolos, Valentin Mircea, relateaza pe o retea de socializare ce a aflat despre comportamentului lui Gabriel Oprea pe vremea cand acesta era in Guvern.
„Azi, la masa, la cantina de la Guvern, am avut ocazia sa aflu cateva crampeie din comportamentul gheneralului Oprea, pe vremea cand facea pe vice prim-ministrul”, a scris Valentin Mircea pe Facebook.
Acesta a spus ca i s-a povestit ca Gabriel Oprea ii insulta si ameninta pe cei care nu faceau ceea ce voia el.
„Insulte, aroganta, amenintarea celor care nu faceau ce voia el (‘tu vrei sa iti rup picioarele?’), umilirea tuturor (cand intra in sala de sedinte de Guvern, toti cei din aparatul de lucru si secretariat trebuiau sa se ridice in picioare, in momentul in care trecea ‘maretul’ pe langa ei), folosirea personalului pentru indeplinirea unor sarcini personale (cumparaturi etc.) „, a continuat el.
Valentin Mircea incheie mesajul de pe reteaua de socializare cu un proverb: „La noi in Oltenia exista o vorba: ‘S-a urcat scroafa in copac si acum se crede privighetoare'”.
Amintim ca mii de oameni au iesit, joi seara, pe strazi in Bucuresti, Timisoara, Brasov, Constanta, Cluj, Craiova, Iasi si Galati pentru a protesta fata de faptul ca senatorii au respins luni, in plen, cererea DNA de urmarire penala a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpa in dosarul mortii politistului Bogdan Gigina.
Vineri seara, se anunta un nou protest in Piata Universitatii din Capitala.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook