Categories: politica

Dezvaluiri uluitoare din procesul lui Oprescu. Firea pastreaza langa ea directori implicati in lantul de CORUPTIE

Bogdan Popa, fost sef al Administratiei Cimitirelor, a povestit, luni, in fata magistratilor de la Tribunalul Bucuresti ca a primit de la patronii unor firme 400.000 de euro pentru a le oferi contracte publice si ca i-a dus fostului primar general Sorin Oprescu aproximativ un milion de euro „pe camp”, adica la locuinta edilului din comuna ilfoveana Ciolpani, scrie News.ro.

Unul dintre personajele care a facilitat transferul banilor catre Oprescu este Oana Grigore, directoarea de Mediu din Primaria Capitalei, pastrata in functie de Gabriela Firea. Cele doua au decis recent taierea a sute de copaci din parcurile si de pe bulevardele Bucurestiului.

Bogdan Popa a recunoscut toate faptele de care a fost acuzat, alegand sa beneficieze de procedura simplificata. El a aratat ca, din 2010 pana in 2013, a fost director al Palatelor Brancovenesti, iar din 2013 pana in 2015 a fost director al Administratiei Cimitirelor.

In debutul declaratiei, Popa a explicat structura mitei: 33 la suta la denuntatori, restul de 67 la suta impartit astfel: 45 la suta Sorin Oprescu, 10 la suta pentru Mircea Octavian Constantinescu, fost director al Directiei Economice din Primaria Capitalei si restul la el.

La acel moment al procesului, avocatii lui Oprescu au cerut ca denuntatorul sa povesteasca ce isi aminteste si sa fie citit rechizitoriul procurorilor.

Popa a relatat ca, din 2012, „foarte multi prieteni mi-au spus ca nu sunt agreat si ca primarul vrea sa ma dea afara. Inclusiv directoarea de la Mediu, Oana Grigore, mi-a spus acest lucru. Am vorbit cu ea sa ma introduca la primar”.

Fostul director a continuat: „Mi-a zis ca ma asteapta la Ciolpani. Am ajuns intr-un foisor, Oprescu mi-a zis ca de acum inainte stiu care-i drumul si sa am grija sa nu fiu urmarit si ca Oana Grigore raspunde cu capul pentru mine. A doua zi am avut o discutie cu aceasta si am dedus ca trebuie sa cer bani de la contractori pentru primar si aceasta mi-a confirmat ca, atunci cand sunt stransi, sa-i spun sa-mi faca legatura cu Oprescu”, a mai declarat Popa in fata judecatoarei Iosefina Parvu de la Tribunalul Bucuresti.

El a mai povestit ca in 2013 a fost la Ciolpani de patru sau cinci ori, din aprilie pana in august, si i-a dus mita lui Oprescu, impreuna cu Romeo Albu, care incasa banii de la constructori, lei pe care ii schimba in euro si ii ducea cu masina la Ciolpani. „Cate 50 de mii de euro de fiecare data”, a precizat fostul director.

La intrebarea judecatoarei daca Sorin Oprescu i-a cerut mita direct, Popa a raspuns ca da, din 2014, iar in 2013 il intreba „cand ne vedem pe camp?”.

Popa a continuat declaratia si a aratat ca, dupa ce a fost mutat la Adminstratia Cimitirelor, a facut bugetele, a vorbit cu denuntatorii, iar primarul i-a cerut sa continue lucrarile cu aceeasi firma deoarece „baietii se pricep”.

„Sugestia acestora a fost sa inchei contractul cu Delta Construct urmand ca firma Green Line sa subcontracteze lucrarile”, a adaugat Popa. „Am stabilit cu reprezentantii firmelor contractele si, cu referire la gardul domeniului Mogosoaia si cavoul Bibescu, am stabilit ca mita sa fie de 11 milioane de lei”, a mai spus fostul director.

Intrebat daca a fost fortat de cineva sa faca denunturile, Popa a aratat ca nu a fost amenintat si ca doar constiinta civica a contat. „Am fost un dobitoc. Nu m-a convins doamna procuror”, a continuat Popa, unul dintre denuntatorii fostului primar.

Intrebat cine a fost liderul grupului infractional organizat din Primaria Capitalei, Popa a recunoscut ca el a fost la inceput, dar ca „nu se putea constitui grupul fara Constantinescu si fara Oprescu”.

Chestionat cum il platea pe Constantinescu, Popa a aratat ca se intalnea cu el la o terasa, Constantinescu punea o borseta pe masa, el punea banii in ea, directorul economic consuma ce comanda, isi lua borseta si pleca.

Suma pe care ar fi convenit-o drept mita cu Cristian Stanca, zis Grenada, fostul sofer al lui Oprescu, ar fi fost de 45 la suta pentru fostul primar. Intrebat cum ii dadea mita lui Oprescu, Popa a aratat ca schimba masinile si verifica sa nu fie urmarit.

La intrebarea judecatoarei cum se dadeau efectiv banii, Popa a relatat ca intra din bucatarie in living, lasa telefoanele pe o tava, iar banii erau pusi intr-o punga de cadou, punga pe care o punea sub o perna a canapelei.

In continuare, el a vorbit despre ziua flagrantului. „Chiar in ziua aia l-am anuntat pe Oprescu ca mi-a murit bunicul. Mi-a zis ca ne vedem „pe camp”, la Ciolpani si i-am dat banii. Cand aduceam banii spuneam suma si provenienta acestora, nu verifica si spunea doar multumesc. Dupa 2013 eram ca fratii. Pana atunci, avea o atitudine rece, fara confidente”, a completat Popa.

Intrebat de instanta ce a primit de la administratorii firmelor de constructii care castigau contracte cu primaria, Popa a aratat ca a primit in 2015 patru aparate de aer conditionat si un frigider de la Green Line, in valoare de 100 de mii de lei, „obiecte necesare pentru restaurantul sotiei mele si sotiei domnului Stanca”.

La curiozitatea avocatilor cine este „Barosanu’” din inregistrarile telefonice, Popa a spus ca acesta este Sorin Oprescu. In continuare, fostul director a recunoscut ca suma totala pe care a primit-o ca mita a fost de 400 de mii de euro in doi ani. „I-am cheltuit pe vacante, un ceas, pe prostii, o parte mi-a fost confiscata”, a declarat Bogdan Popa.

Despre mita impartita functionarilor din primarie, Popa a sustinut ca, in doi ani, „cred ca un milion de euro a primit Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu 300 de mii de euro, Cristian Stanca a primit 300 de mii”.

Intrebat cum s-a ajuns la suma de 25.000 de euro mita pentru Oprescu, fostul director a declarat: „Noi trebuia sa luam 60 de mii de la denuntatori. Ne-am intalnit la braserie, dar am vazut ceva suspect, cateva masini. Nu am luat banii. M-am dus catre casa lui Stanca, i-am zis ca am luat banii si l-am intrebat cum ii impartim. Stanca mi-a zis sa-i dau 25 de mii lui Oprescu si restul sa-l impartim noi”.

Bogdan Popa a mai spus fostul primar general i-a promis si alte functii la Cimitire, apoi la ALPAB. „Am vorbit cu denuntatorii si le-am promis ca o sa le atribui contracte si de la ALPAB”.

Unul dintre avocati a vrut sa stie cine este Madalin Dumitru si cum a fost prezentat de Sorin Oprescu, dar intrebarea lui a fost respinsa de judecatoarea Parvu.

Instanta a mai insistat ca Popa sa relateze un episod despre un anume Gheorghe Florea, un investitor influent in primaria lui Oprescu. „In vara lui 2014 am fost vizitat de Gheorghe Florea, care mi-a zis ca a fost la Oprescu si mi-a cerut sa-i dau lucrari publice. Oprescu mi-a zis sa-i dau o lucrare. A doua zi, am vorbit cu un denuntator din dosar, proprietar de firma, si i-am cerut sa-i subcontracteze un cimitir lui Florea”, a mai declarat Popa.

La final, dupa opt ore de audieri, judecatoarea a decis sa opreasca sedinta de judecata. In gluma, Sorin Oprescu i-a spus judecatoarei ca avocatul sau vorbeste, iar el primeste amenzi. „Puneti-l sa le plateasca. Sau i le scadeti din onorariu”, a replicat judecatoarea. „Nu stiu doamna, imediat se dicteaza amenda pentru Oprescu, eu n-am zis nimic, probabil i-am luat vreun caine de acasa”, a adaugat fostul primar.

Audierea lui Bogdan Popa va continua in sedinta de marti, cand va fi audiat si celalalt denuntator, Romeo Albu.

Dosarul in care sunt judecati Sorin Oprescu, fosti angajati ai Primariei Capitalei si oameni de afaceri a fost trimis de procurorii DNA la Tribunalul Bucuresti in 20 noiembrie 2015, iar dupa ce a trecut prin procedura de Camera preliminara, a ajuns la judecarea in fond, in 8 iunie fiind primul termen.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Un barbat dotat cu explozibili a incercat sa intre in cladirea Curtii Supreme din capitala Braziliei si s-a detonat dupa ce a fost impiedicat de politie

Un barbat care avea asupra lui explozibili a murit miercuri seara in Brasilia, dupa ce…

2 minute ago

Sanctiuni drastice pentru sibienii care detin detectoare de metale fara autorizatie. Politia monitorizeaza anunturile de pe OLX

In judetul Sibiu, fenomenul „detectorismului” atrage un numar tot mai mare de persoane pasionate de…

6 minute ago

Agent de la Penitenciarul Bistrita, prins in flagrant in timp ce lua mita 1500 de euro pentru eliberarea conditionata a unui detinut

Un agent de politie penitenciara de la Penitenciarul Bistrita a fost prins in flagrant marti,…

19 minute ago

Flagrant la vanzarea unui kilogram de cocaina in Bucuresti: DIICOT retine trei persoane pentru trafic de droguri de mare risc

Doua persoane, in varsta de 27 si 39 de ani, au fost prinse in flagrant…

29 de minute ago

Ciolacu, zboruri de lux cu familia Vicol-Ciorba la Nisa. In avion se afla si Sorina Docuz. Reactia sefului PSD: „Suntem mai multi Ciolacu”

Jurnalistii de la G4Media au dezvaluit, miercuri seara, ca premierul PSD Marcel Ciolacu a calatorit…

11 ore ago

Cea mai veche tablita de piatra, inscriptionata cu cele zece porunci, va fi vanduta la licitatie la New York

Cea mai veche tablita cunoscuta, inscriptionata cu cele zece porunci din Vechiul Testament, este de…

11 ore ago