Dictatura Pandele in Voluntari. USR PLUS a trebuit sa apeleze la Politie pentru a fi acceptate listele cu candidati

politica

Presedintele PLUS Bucuresti Vlad Voiculescu a anuntat ca in Voluntari au fost oprite abuziv candidaturile Aliantei USR-PLUS pentru alegerilor locale. El a precizat ca au fost invalidate multe liste de sustinatori, astfel incat numarul de semnaturi sa fie mai mic decat cel minim care sa permita depunerea candidaturilor. Biroul Electoral de Circumscriptie din orasul Voluntari, Ilfov nu a permis depunerea, in completare, a semnaturilor pe suport informatic colectate de catre Alianta, mai spune fostul ministru al Sanatatii in guvernul tehnocrat condus de Dacian Ciolos.

„Ce mai face famiglia Firea-Pandele: In Voluntari, fieful lui Pandele, ne opresc abuziv candidaturile. Avem in echipa USR-PLUS Voluntari urbanisti, economisti, ingineri software, experti contabili, profesionisti in domeniile lor de care celor din actuala administratie le este foarte frica, pentru ca stiu ca odata intrati in consiliul local vor face tot posibilul sa scoata la lumina tot ceea ce a fost bine ascuns timp de zeci de ani.

Chiar in ziua publicarii scandalului fabricii de semnaturi de la Sectorul 5, Biroul Electoral de Circumscriptie din orasul Voluntari, Ilfov a votat opinia aberanta ca scrisul persoanei care a semnat declaratia din subsolul paginii cu semnaturi trebuie sa fie acelasi cu cel din fiecare caseta din lista respectiva in care au fost completate datele personale ale semnatarilor.

Semnaturile noastre au fost stranse ‘pe bune’, in strada, de voluntari care au vorbit cu fiecare om in parte. Sunt semnaturi a caror autenticitate este confirmata prin datele personale pe care fiecare voluntar si le-a trecut in declaratia de la sfarsitul fiecarei liste. Unii oameni au vrut sa isi scrie datele cu mana lor, altora ne-a fost mai usor sa ii lase pe voluntarii nostri sa le completeze si ei doar au semnat. In nicio alta localitate nu s-a pus aceasta problema si semnaturile de sustinere, stranse in aceleasi conditii, au fost validate fara probleme”, a scris Vlad Voiculescu marti pe Facebook.

El a adaugat ca marti, ultima zi pentru depunerea candidaturilor, reprezentantii Aliantei s-au prezentat cu un executor judecatoresc pentru a depune semnaturile pe suport informatic, insa cererea nu a fost primita spre inregistrare, iar refuzul a fost consemnat de catre executor. Semnaturile au fost acceptate doar dupa ce Alianta a amenintat cu interventia Politiei, precizeaza Voiculescu.

„Pe acest considerent a fost invalidata o parte considerabila din listele de sustinatori depuse, astfel incat sa ramana un numar de semnaturi mai mic decat cel minim necesar pentru a permite depunerea candidaturilor de catre Alianta USR-PLUS. Probabil ca nu tot intamplator, pentru a mentine numarul de semnaturi sub cele necesare, nu s-a permis depunerea ieri, in completare, a semnaturilor pe suport informatic colectate de catre Alianta.

Astazi ne-am prezentat cu un executor judecatoresc pentru a depune semnaturile pe suport informatic, insa cererea nici nu a fost primita spre inregistrare, refuz consemnat de catre executor. Semnaturile electronice au fost acceptate doar dupa ce am amenintat ca vom solicita interventia Politiei si dupa ce colegii nostri au stat 3 ore in fata primariei”, a completat Vlad Voiculescu.

Acesta a mai spus ca Alianta USR-PLUS Ilfov va contesta hotararea Biroul Electoral de Circumscriptie din orasul Voluntari, Ilfov , fiind un abuz pentru impiedicarea candidatilor in Voluntari la alegerile locale.

„Afisarea hotararii a fost amanata cat de mult posibil pentru a nu mai avea timp de depunere a altor acte, azi fiind ultima zi din calendarul electoral de depuneri. Alianta USR-PLUS Ilfov va contesta hotararea intrucat reprezinta o incalcare a dispozitiilor legale, un abuz evident care are ca singur scop impiedicarea candidatilor USR PLUS sa candideze la alegerile locale in Voluntari. Analizam posibilitatea formularii de plangeri penale impotriva persoanelor ce au savarsit si alte abuzuri si incalcari a legislatiei, cum ar fi impiedicarea accesului reprezentantului nostru sau exprimarea opiniei si influentarea votului de catre persoane ce nu aveau acest drept”, a explicat Voiculescu.

Bogdan Rolea, candidatul USR-PLUS la Primaria Voluntari a spus despre aceasta situatie revoltatoare ca „semnaturile pe care le-am depus sunt stranse in strada, direct de la cetatenii Orasului Voluntari. Am incredere totala in justitia din Romania si ne vom folosi de toate parghiile legale pentru a contesta aceasta „opinie” abuziva a unor membri din Biroul Electoral de Circumscriptie”.

De asemenea, avocata si candidata USR-PLUS pentru Consiliul Judetean Ilfov Oana Cambera a precizat ca este incercata o intimidare a candidatilor Aliantei.

„Actiunile savarsite de anumiti membri ai Biroului Electoral de Circumscriptie nr. 8 Voluntari, conectati prin diferite legaturi cu actualul primar, reprezinta grave abuzuri si incercari de intimidare a candidatilor nostri. Este singura circumscriptie electorala din Ilfov unde reprezentantului Aliantei in Biroului Electoral nu i-a fost permis accesul ori i-au fost ingradite in mod repetat drepturile de a participa la procedura prevazuta de legea electorala. Dezbaterile si invocarea articolelor de lege sunt egale cu zero in cadrul acestui birou electoral, unde mai nimeni nu vrea sa asculte „de lege” si unde trebuie sa ne luptam pana si pentru a obtine un numar de inregistrare. Utilizarea intimidarii, singurul mecanism pe care acesti oameni il cunosc, disperati sa isi mentina reteaua de relatii, nu va impiedica insa Alianta USR PLUS sa continue eforturile de aplicare corecta a dispozitiilor legale in Voluntari”, conchide postarea lui Vlad Voiculescu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: