externe

Din cauza caniculei, noul an scolar din Italia ar putea incepe in luna octombrie

Noul an scolar din Italia ar putea incepe in aceasta toamna mai tarziu decat de obicei, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate si al schimbarilor climatice, au avertizat unele sindicate si asociatii din peninsula.

Acestea au cerut ministrului Educatiei si Meritului, Giuseppe Valditara, sa revizuiasca calendarul scolar, potrivit agentiei ANSA.

Marcello Pacifico, presedintele sindicatului ANIEF, a declarat ca „este absurd sa incepem lectiile la mijlocul lunii septembrie, in conditiile caniculei. Ar fi mai bine sa amanam pentru octombrie. Avem nevoie de ratiune si de planificare in conformitate cu noile realitati climatice”.

Pacifico a subliniat ca nu doar sistemul educational, ci si ciclurile de productie si administratia publica ar trebui sa se adapteze schimbarilor climatice.

Coordonarea nationala a profesorilor pentru drepturile omului a solicitat opinia expertilor din domeniul pediatriei cu privire la oportunitatea amanarii inceperii anului scolar 2024/2025. Acestia au adresat scrisori presedintilor Societatii Italiene de Pediatrie, Federatiei Italiene a Pediatrilor si Asociatiei Nationale a Pediatrilor, cerand o evaluare stiintifica.

In trecut, coordonarea a cerut si ministrului Valditara si regiunilor sa ia in considerare modificarea calendarului scolar pentru a proteja sanatatea elevilor si profesorilor, in special a celor mai vulnerabili. Presedintele coordonarii, Romano Pesavento, a argumentat ca este necesara o regandire a acestui subiect pentru a gasi solutii adecvate.

Pe de alta parte, numeroase asociatii de parinti sustin ca vacanta scolara de trei luni, din iunie pana in septembrie, este deja prea lunga. Costurile ridicate ale centrelor de vara reprezinta o povara pentru familii, iar putini parinti au posibilitatea de a-si lua o vacanta atat de extinsa. Din acest motiv, au aparut initiative pentru strangerea de semnaturi in vederea revizuirii calendarului scolar.

O petitie semnata de 60.000 de persoane argumenteaza ca „vacanta scolara foarte lunga amplifica inegalitatile, reduce competentele cognitive si relationale ale copiilor si adolescentilor si creeaza dificultati in echilibrarea vietii profesionale si personale pentru parinti, care sunt nevoiti sa jongleze intre tabere de vara costisitoare si lipsa de alternative accesibile”.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Jurnalisti de investigatie, despre afacerile nepotului Ciolacu: „Noi va aratam ca Marcel Ciolacu a mintit”. Reactia premierului PSD: „Nu am stiut”

O noua investigatie publicata de Public Records, marti, arata ca premierul PSD Marcel Ciolacu "a…

5 ore ago

Netanyahu il demite pe ministrul Apararii, Yoav Gallant, pentru ca nu are incredere in el in timp de razboi

Invocand lipsa de incredere reciproca, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anuntat ca il demite pe…

5 ore ago

Americanii merg la urne: Trump a votat in Florida, Harris prin posta in California

Astazi este Ziua Alegerilor in Statele Unite, iar americanii voteaza pentru a-si alege urmatorul presedinte.…

6 ore ago

China avertizeaza tinerii soldati impotriva intalnirilor online si a jocurilor de noroc

Intr-un avertisment neobisnuit, marina chineza le-a transmis tinerilor ofiteri si personalului ca s-ar putea expune…

6 ore ago

Iran: Studenta care s-a dezbracat in centrul Teheranului ar fi fost dusa intr-un spital de psihiatrie

Studenta care s-a dezbracat in lenjerie intima in centrul Teheranului in semn de protest ar…

6 ore ago

Iranul sustine ca un disident germano-iranian condamnat la moarte a murit inainte de a putea fi executat

Iranul a sustinut ca un cetatean cu dubla cetatenie, iraniano-germana, care fusese condamnat la moarte,…

6 ore ago