Seful CIA, William Burns, care este si negociatorul sef al SUA pentru incheierea razboiului din Gaza si eliberarea ostaticilor detinuti de Hamas, a declarat ca o propunere mai detaliata de incetare a focului va fi facuta in urmatoarele cateva zile, transmite Reuters.
Dupa 11 luni de conflict in Gaza, directorul CIA, William Burns, a spus ca, impreuna cu mediatorii din Qatar si Egipt, lucreaza la „texte si formule creative” pentru a asigura o incetare a focului, prin gasirea unei propuneri care sa satisfaca ambele parti.
„Vom face aceasta propunere mai detaliata, sper in urmatoarele zile, si apoi vom vedea”, a spus Burns la un eveniment al Financial Times la Londra, alaturi de Richard Moore, seful agentiei de spionaj MI6 din Marea Britanie, intr-o aparitie publica comuna fara precedent.
Burns a adaugat ca este o chestiune de vointa politica si spera ca liderii de ambele parti au recunoscut ca „a sosit in sfarsit momentul sa facem niste alegeri grele si unele compromisuri dificile”.
El a spus ca 90% dintre paragrafe au fost convenite, dar ultimele 10% au fost intotdeauna cele mai grele.
„Speranta mea este ca vor recunoaste ce este in joc aici si vor fi dispusi sa mearga inainte pe aceasta baza”, a spus el.
Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie, ucigand 1.200 de oameni si luand aproximativ 250 de ostatici, conform statisticilor israeliene, in timp ce ofensiva de represalii a Israelului in Gaza a ucis aproape 41.000 de palestinieni, conform autoritatilor sanitare din Gaza, distrugand in mare parte enclava de coasta.
Marea surpriza a alegerilor europarlamentare de asta-vara, independentul Nicu Stefanuta, priveste cu „un pic“ de…
Viktor Orban pare sigur ca Europa va trebui sa-si regandeasca sprijinul pentru Ucraina, daca Donald…
Un program de reducere a costurilor la Volkswagen este inevitabil, pentru a remedia "decenii de…
Detectivii care investigheaza furtul a 22 de tone de branza de la Neal's Yard Dairy…
Fortele de Aparare ale Ucrainei au interceptat toate dronele kamikaze rusesti care zburau spre Kiev,…
Presa de la Chisinau a publicat duminica dimineata imagini cu un convoi urias de masini…