externe

Budapesta: „Comisia Europeana nu are nici cea mai mica idee despre impactul pe care l-ar avea aderarea Ucrainei la UE asupra intregii comunitati” – Video

Seful diplomatiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a anuntat luni ca a avut o intalnire foarte lunga si sincera cu omologul sau ungar la Bruxelles pentru a-l convinge sa sustina deschiderea negocierilor de aderare a tarii sale la Uniunea Europeana, cu trei zile inaintea unui summit crucial, transmite AFP, preluata de Agerpres.

„Tocmai am incheiat o intalnire cu ministrul ungar de externe Peter Szijjarto. Am vorbit timp de o ora. A fost o discutie foarte lunga si sincera, a spus pe Instagram Kuleba, aflat intr-o vizita de doua zile la Bruxelles.

„Desigur, subiectul principal a fost decizia Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE”, a adaugat el.”I-am spus clar lui Peter: avem un viitor comun in Europa. Trebuie sa reusim acest lucru cat mai repede posibil. Impreuna”, a subliniat ministrul ucrainean.

Nu a fost imediat clar daca intalnirea a permis o apropiere intre cei doi vecini.

„Inteleg ca toata lumea asteapta un raspuns: da sau nu? Va rog sa-mi acordati ceva timp”, a spus Kuleba, adaugand ca cei doi ministri vor comunica acum sefilor de stat continutul intalnirii lor.

La randul sau, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat pe scurt cu premierul ungar Viktor Orban, duminica, la Buenos Aires, in marja investirii noului presedinte argentinian Javier Milei.

O inregistrare video a acestei conversatii vizibil intense a fost facuta publica de Senatul argentinian.

La randul sau, Peter Szijjarto a indicat pe Facebook ca i-a „explicat” lui Dmitro Kuleba ca, pentru Budapesta, propunerea de a incepe discutii cu Ucraina, tara aflata in razboi cu Rusia de aproape doi ani,”nu a fost bine pregatita”.

„O astfel de decizie are o importanta istorica pentru viitorul intregii Uniunii Europene”, dar „Comisia Europeana nu are nici cea mai mica idee despre impactul pe care l-ar avea aderarea Ucrainei la UE asupra intregii comunitati”, a argumentat el.

Cu trei zile inaintea unui summit european ce trebuie sa decida cu privire la continuarea drumului sau spre UE, Kievul este ingrijorat de lipsa de consens in randul celor 27.

Ucraina asteapta, de asemenea, ca UE sa isi continue sprijinul pentru efortul sau de razboi si spera sa deblocheze un ajutor de 50 de miliarde de euro sub forma de donatii si imprumuturi, precum si un ajutor militar de cinci miliarde de euro, dupa esecul contraofensivei lansate in iunie. Si aici insa, Ungaria persista in refuzul sau, in pofida unei presiuni foarte puternice din partea partenerilor sai.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Fulgy, fiul Clejanilor, confesiuni despre noua viata in Dubai si lupta cu dependenta de droguri: „Am plecat departe de tara pentru a ma vindeca”

Dupa o serie de scandaluri si momente controversate in Romania, Fulgy, fiul celebrilor artisti Ionita…

8 minute ago

Ministrul Constructiilor din Serbia a anuntat ca isi da demisia dupa accidentul de la gara din Novi Sad in care si-au pierdut viata 14 persoane

Ministrul Constructiilor din Serbia, Goran Vesic, si-a anuntat luni demisia, la trei zile dupa prabusirea…

4 ore ago

Aeroportul din Barcelona inundat. 70 de zboruri anulate, alte 18 deviate si cod rosu de inundatii in oras

Aeroportul El Prat din Barcelona este in prezent puternic afectat de inundatii severe provocator de…

4 ore ago

Targul de Craciun din Capitala se va deschide pe 29 noiembrie

Targul de Craciun din Capitala se va deschide pe data de 29 noiembrie, in Piata…

4 ore ago

Primul centru pentru Urgente Veterinare, Adoptii si Educatie din Romania va fi construit in sectorul 3 al Capitalei

Un Centru pentru Urgente Veterinare, Adoptii si Educatie va fi construit in sectorul 3 al…

4 ore ago