externe

Disidentii rusi eliberati din inchisorile lui Putin: „Sanctiunile ar trebui sa fie indreptate catre Putin, nu doar catre cetatenii rusi”

Ilia Iasin, activistul rus de opozitie eliberat din inchisoare in schimbul de detinuti, a declarat, in conferinta de presa de vineri de la Bonn, ca a fost scos din Rusia impotriva vointei sale si ca el dorea sa ramana in tara. Activistul a promis sa continue lupta sa politica impotriva lui Vladimir Putin din strainatate, dar si-a exprimat furia ca a fost deportat impotriva vointei sale, conform Reuters si The Washington Post, preluate de news.ro.

In cadrul schimbului de detinuti, cel mai mare de dupa Razboiul Rece, opt rusi, inclusiv un criminal condamnat, au fost schimbati cu 16 detinuti din inchisorile din Rusia si Belarus, multi dintre ei disidenti. Eliberarea lor a fost salutata ca o victorie de catre liderii occidentali care se temeau pentru viata acestora dupa moartea in inchisoare, in februarie, a politicianului Aleksei Navalnii, cel mai cunoscut opozant rus.

Iasin: „Am fost expulzat ilegal”

Iasin, incarcerat in 2022 pentru ca a criticat invazia pe scara larga a lui Putin in Ucraina, a declarat ca el nu si-a dat consimtamantul pentru deportare si ca altii care aveau nevoie mai urgenta de ingrijire medicala ar fi trebuit sa plece in locul sau.

„Din prima mea zi in spatele gratiilor am spus ca nu sunt dispus sa fac parte din niciun schimb”, a declarat el intr-o conferinta de presa emotionanta sustinuta la Bonn, vineri, in timpul careia si-a scos ocazional ochelarii pentru a-si sterge lacrimile.

El si-a indreptat furia nu impotriva guvernelor occidentale care au asigurat eliberarea sa, despre care a spus ca s-au confruntat cu o dilema morala dificila, ci impotriva Kremlinului pentru expulzarea unui rival politic impotriva vointei sale.

„Ceea ce s-a intamplat la 1 august nu consider ca a fost un schimb de detinuti, ci expulzarea mea ilegala din Rusia, impotriva vointei mele si spun sincer, mai mult decat orice, imi doresc acum sa ma intorc acasa”, a adaugat el.

Inainte de schimbul de joi, Iasin declarase public ca nu doreste sa fie eliberat, deoarece viata in exil i-ar pune capat efectiv activitatii sale de opozitie politica in interiorul tarii.

In 2022, el a fost inchis timp de 8 ani si jumatate dupa ce a criticat razboiul Rusiei impotriva Ucrainei. „Aceasta a fost pozitia mea asumata. Am refuzat sa parasesc Rusia sub amenintarea arestarii, recunoscandu-ma ca un politician rus, un patriot”, a declarat Iasin.

„Am inteles incarcerarea mea nu numai ca o lupta impotriva razboiului, ci si ca o lupta pentru dreptul meu de a trai in tara mea, de a ma angaja in politica independenta de acolo”, a explicat disidentul.

Iasin a vorbit alaturi de activistii Vladimir Kara-Murza si Andrei Pivovarov, aceasta fiind prima aparitie publica a disidentilor eliberati de la sosirea lor in Germania.

In a doua zi de cand au iesit din inchisoare, unde au avut un contact limitat cu lumea exterioara, Kara-Murza si Iasin, in special, pareau foarte hotarati si la curent cu evenimentele mondiale. Toti si-au exprimat dispretul fata de guvernul lui Putin, pe care Kara-Murza l-a descris drept un uzurpator nelegitim.

Iasin a declarat ca a fost de acord in cele din urma cu schimbul din cauza ingrijorarii ca intreaga operatiune va fi anulata cu totul, punand in pericol libertatea altor detinuti.

Iasin s-a angajat sa isi continue munca „pentru Rusia” din strainatate. „Desi nu stiu inca cum”, a adaugat el. Pivovarov a fost si el de acord: „Vom face totul pentru ca tara noastra sa fie libera si democratica, iar toti detinutii politici sa fie eliberati”.

In discursurile lor, toti cei trei activisti au subliniat ca exista inca sute de detinuti politici aruncati in inchisorile rusesti pentru ca si-au sfidat guvernul si s-au pronuntat impotriva invaziei din Ucraina.

De asemenea, ei au indemnat Occidentul sa isi sporeasca relatiile cu rusii obisnuiti pentru a demasca povestea lui Putin conform careia Occidentul incearca sa le distruga tara si viata.

Kara-Murza: Putin, „presedinte ilegitim, un dictator, un uzurpator si un asasin”

„Sanctiunile ar trebui calibrate astfel incat sa fie indreptate catre Putin, nu doar catre cetatenii rusi”, a declarat Kara-Murza.

„Acest lucru este extrem de nedrept si contraproductiv, deoarece ofera propagandei lui Putin material pentru a spune: suntem inconjurati de dusmani ca intr-o fortareata asediata”, a aratat el.

Kara-Murza a povestit ca, atunci cand gardienii i-au cerut in inchisoare sa semneze un apel la clementa, a luat stiloul oferit si a scris ca il considera pe Putin ca fiind un „presedinte ilegitim, un dictator, un uzurpator si un asasin”.

Kara-Murza l-a invinuit pe Putin pentru moartea lui Navalnii si a politicianului rus Boris Nemtov, ucis la Moscova in 2015, precum si a mii de ucraineni, inclusiv copiii ucisi in bombardarea unui spital din Kiev luna trecuta.

Kara-Murza ispasea o pedeapsa de 25 de ani si a declarat ca a fost sigur ca nu isi va mai vedea niciodata sotia si ca va muri intr-o inchisoare din Rusia.

Desi s-a declarat bucuros sa fie liber, el si-a exprimat, de asemenea, rezervele cu privire la modul in care a plecat, pe care l-a numit o expulzare ilegala in conformitate cu legislatia rusa.

El a recunoscut, de asemenea, dilema cu care s-a confruntat cancelarul german Olaf Scholz in luarea deciziei de a-l elibera pe criminalul condamnat Vadim Krasikov pentru a-i pune pe ei in siguranta.

Operatiunea a fost „despre salvarea de vieti, nu despre schimbul de detinuti”, a spus el. „Scholz este criticat in unele cercuri pentru decizia dificila de a-l elibera pe ucigasul personal al lui Putin… Dar deciziile usoare apar doar in dictaturi”, a spus Kara-Murza. Daca lucrurile ar fi fost mai usoare, Navalnii poate ca nu mai murea, a adaugat el.

„Imi este greu sa nu ma gandesc ca, poate daca aceste procese s-ar fi derulat cumva mai repede, daca ar fi existat mai putina rezistenta pe care guvernul Scholz a trebuit sa o infrunte in ceea ce priveste eliberarea lui Krasikov, atunci poate ca Alexei (Navalnii) ar fi fost aici si liber”, a spus el.

El a descris un calvar care a ajuns la tortura psihologica. Un medic din inchisoare i-a spus ca mai are de trait intre un an si un an si jumatate, ca urmare a doua otraviri pe care le-a suferit. In cei peste doi ani de inchisoare, a spus el, i s-a permis sa vorbeasca o singura data cu sotia sa si de doua ori cu copiii sai si a petrecut 10 luni in izolare. Crestin, i s-a interzis sa mearga la biserica, a adaugat el.

Pivovarov: Sanctiunile nu ar trebui sa afecteze rusii obisnuiti

Pivovarov a sugerat introducerea vizelor de studii pentru tinerii rusi si alte „lucruri simple care sa le ofere rusilor posibilitatea de a vedea ca nu exista doar dusmani aici, asa cum vad la televiziunea de stat”, precum si relaxarea sanctiunilor care afecteaza oamenii obisnuiti, astfel incat acestia sa realizeze ca „nu Occidentul le-a ruinat viata”.

 

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Contractele angajatilor straini din Iasi, verificate in detaliu de ITM

Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Iasi a desfasurat o ampla campanie de verificare a angajatorilor…

9 minute ago

O fi de la prea multi pumni in cap? Sylvester Stallone ii aduce osanale lui Donald Trump, numindu-l „al doilea George Washington” – VIDEO

Sylvester Stallone l-a intampinat joi seara pe Donald Trump pe scena la un eveniment organizat…

11 minute ago

Presedintele Iohannis munceste si in weekend: el va efectua, de vineri pana luni, o vizita oficiala in Germania

Presedintele Klaus Iohannis va efectua, de vineri pana luni, o vizita oficiala in Republica Federala…

27 de minute ago

Cel mai in varsta angajat al Primariei Bistrita are 75 de ani, 52 de angajati cumuleaza pensia cu salariul. Primarul Gabriel Lazany anunta restructurari si eficientizarea activitatii

Primarul municipiului Bistrita, Gabriel Lazany, a prezentat planuri pentru restructurarea si reorganizarea personalului din cadrul…

32 de minute ago

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, avertizeaza: „Rusia va folosi iarna ca pe o arma in razboiul din Ucraina”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a facut apel la membrii aliantei si la alti…

42 de minute ago

Va invia „mercurialul” comunist? Pentru a opri scumpirile „la raft”, ministrul Agriculturii anunta ca vor fi demarate controale prin magazine

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anuntat ca vor fi demarate controale in magazine, pentru a…

57 de minute ago