externe

Disidentul rus Kara-Murza: „Moartea ar fi o pedeapsa prea blanda pentru Putin”

Unul dintre cei mai cunoscuti detinuti politici eliberati in cadrul unui schimb major in aceasta vara a vorbit despre ceea ce preconizeaza pentru viitorul Rusiei.

Vorbind la Berlin, activistul rus de opozitie Vladimir Kara-Murza a reflectat asupra eliberarii sale din inchisoarea rusa in aceasta vara, ca parte a celui mai mare schimb de prizonieri intre tarile occidentale si Moscova de la sfarsitul Razboiului Rece, scrie Euronews.

Kara-Murza este relativ in siguranta acum. Cu toate acestea, cand a parasit Rusia, a primit un avertisment sa nu spuna „prea multe”. „Stii ce se poate intampla altfel”, i s-a spus.

In aprilie 2022, el a fost arestat si condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru tradare si raspandirea de informatii false despre armata rusa. In acel moment, nu credea ca va scapa vreodata cu viata.

In tot timpul petrecut in inchisoare, a vorbit cu sotia sa o singura data si cu copiii sai de doua ori. Stand in celula sa minuscula, de multe ori nu avea de ales decat sa se uite la un perete gol.

„Poti innebuni”, spunea el. „Incepi sa uiti cuvintele”. Pentru a nu-si pierde complet mintile, a comandat o carte de la libraria locala a inchisorii si a inceput sa invete spaniola.

Cand a fost brusc escortat afara din inchisoare, primul gand al lui Kara-Murza a fost ca gardienii aveau de gand sa il impuste. Dar totul s-a desfasurat altfel. De la Tomsk, a zburat direct la Moscova si de acolo, la Ankara.

Nu si-a dat seama ca face parte dintr-un schimb de prizonieri pana cand el si alti alti detinuti politici nu au fost adusi la autobuzele care urmau sa-i duca la aeroportul din Moscova.

Kara-Murza sustine ca pentru ca Rusia sa dobandeasca libertatile democratice, Vladimir Putin ar trebui sa renunte la putere.

„Poate ca Rusia va fi libera atunci cand el va muri in sfarsit, dar eu vreau ca el sa traisca si vreau sa il vad in boxa acuzatilor. Vreau sa isi asume responsabilitatea pentru tot ceea ce a facut in 25 de ani. Stiu ca va raspunde pentru pacatele sale”, a spus Kara-Murza, aratand cu degetul aratator in sus, ”dar vreau sa fie tras la raspundere si aici. Trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru uciderea lui Boris Nemtov, a lui Alexei Navalnii, pentru copiii ucraineni care au fost ucisi. Moartea ar fi o pedeapsa prea blanda pentru Putin”.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Filiera Crin Antonescu – Dragos Dobrescu – Mircea Geoana. Vanghelie a fost si el cooptat, pe langa „Grupul de la Monaco”, in campania lui Geoana

Campania lui Mircea Geoana pentru alegerile prezidentiale este coordonata de Rares Manescu, care la randul…

18 minute ago

Eurodeputatii romani cer ajutor financiar rapid din partea UE pentru victimele inundatiilor devastatoare

In cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg, eurodeputatii romani au cerut un…

10 minute ago

Parlamentul European: Ucraina trebuie sa poata lovi tinte militare legitime in Rusia si sa primeasca sprijin militar sporit

Parlamentul European a adoptat o rezolutie care subliniaza ca Ucraina trebuie sa aiba posibilitatea de…

12 minute ago

Numar record al japonezilor cu varsta de peste 100 de ani. 90% dintre acestia sunt femei

Numarul persoanelor in varsta de 100 de ani sau mai in varsta din Japonia a…

2 ore ago

Panica si in Turcia dupa exploziile din Liban: „Armata isi revizuieste toate dispozitivele de comunicatii”

Turcia isi revizuieste masurile de securizare a dispozitivelor de comunicatii utilizate de fortele sale armate…

2 ore ago