Disperata Olguta Vasilescu anunta ca va fi inscaunata ministru cu ajutorul CCR: „Iohannis a vrut sa fie scandal tocmai cand avem Comisia Europeana la Bucuresti”

politica

Lia Olguta Vasilescu a anuntat, joi, ca PSD va sesiza CCR in privinta refuzului presedintelui Iohannis de a-i accepta nominalizarea pentru functia de ministru al Dezvoltarii. Presedintele a trimis joi doua scrisori premierului Dancila in care a explicat de ce i-a refuzat pe Vasilescu si Draghici.

„Dumnealui a fost foarte clar in exprimare cand a iesit sa spuna ca ne respinge pe mine si pe domnul Draghici. Vrea sa candideze si toate demersurile pe care le face, toate activitatile lui din aceasta perioada trebuie sa le vedem din aceasta perspectiva. E un blocaj institutional la aceasta ora, pe care il constata si Comisia Europeana. Comisia nu se intalneste cu doi ministri, asta e situatia in care ne-a adus domnul presedinte Klaus Iohannis. Nu-mi place postura de victima, nu vreau sa vorbesc de persoana mea.

Putea sa iasa ieri, alaltaieri, a iesit azi, cand avem Comisia Europeana la Bucuresti. Stie toata lumea cum e cu scandalul in Romania. Nu am vorbit inca cu colegii mei de la partid, dar vor declansa probabil un nou conflict institutional, in sensul ca vor face o adresa la CCR”, a declarat Lia Olguta Vasilescu la Antena 3.

„Nu exista niciun motiv de nelegalitate sau de incompatibilitate. Sa nu uitam ca am fost ministru, sunt deputat ales in Parlamentul Romaniei si s-ar fi constatat pana acum daca ar fi fost o stare de nelegalitate sau de incompatibilitate. Sunt cetatean roman cu domiciliul in Romania, asa cum cere legea, de asemenea nu am niciun fel de condamnare penala, dupa cum se stie. El acum cere o dovada a acestor lucruri, nu inteleg ce dovada. (…) Au mai fost sase ministri numiti acum cateva zile de catre presedintele Klaus Iohannis pentru care nu a cerut un fel de confirmare suplimentara. Daca doreste domnul Iohannis atat de mult, o sa ii trimit o copie dupa cartea mea de identitate”, a mai spus Vasilescu.

Presedintele Klaus Iohannis a motivat joi de ce a respins cele patru propuneri ale premierului Dancila. Este vorba despre Ilan Laufer, Mircea Draghici si Olguta Vasilescu-la doua ministere, in cazul celei din urma fiind invocata lipsa de expertiza.

Prima scrisoare transmisa premierului Viorica Dancila arata ca: „Prin adresa nr. 5/6608 din data de 19 noiembrie 2018, ati propus numirea domnului Harry-Ilan Laufer in functia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, respectiv a doamnei Lia-Olguta Vasilescu in functia de ministru al transporturilor, ca urmare a propunerii de revocare din aceste functii a domnului Paul Stanescu, respectiv a domnului Lucian Sova. In ceea ce priveste propunerea de numire a domnului Harry-Ilan Laufer in functia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice constat ca din documentatia ce insoteste propunerea transmisa nu rezulta indeplinirea conditiilor prevazute de art. 105 din Constitutie si de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor pentru numirea in functia de membru al Guvernului”.

Articolul 105, invocat de presedinte face referire la incompatibilitati, mai precis: „(1) Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibila cu exercitarea unei functii de reprezentare profesionala salarizate in cadrul organizatiilor cu scop comercial.
(2) Alte incompatibilitati se stabilesc prin lege organica”.

Cat priveste propunerea in persoana Liei Olguta Vasilescu la Transporturi, se arata ca: „persoana nominalizata nu are expertiza necesara gestionarii domeniului complex al transporturilor”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: