Dan Bittman, unul dintre cei mai vehementi negationisti, ce plange ca a fost „interzis” de mai multe posturi TV si radio. El a dat ca exemplu Pro TV si Europa FM.
“Nu credeam ca, la 31 de ani de la schimbarea acelui regim politic, in care nu puteam vorbi liber, opiniile publice mai pot fi cenzurate. Uneori, mi se pare mai rau decat inainte de 1990. Nu am fost niciodata impotriva unor masuri clare si ferme, dar am criticat acel tip de masuri haotice, care nu au facut nimanui bine. Am avut nevoie de decizii luate pe baze solide, iar asta nu s-a intamplat intotdeauna.
Acum constatat ca televiziuni centrale, precum PRO TV, sau radiouri, precum Europa FM, care s-a lansat cu un concert marca Holograf, evita sa ma mai cheme in studiourile lor fiindca am avut curajul de a-mi exprima liber opiniile. Cei care s-au suparat pe mine o fac, dupa mine, fie din trufie, fie din lipsa de putere de a dialoga”, a declarat Dan Bittman pentru Playtech.ro.
La inceputul lunii martie, Bittman s-a plans ca a fost interzis si la Antena 3.
”Am aflat si eu ca suntem pusi pe lista neagra, chiar zilele trecute m-a sunat actorul Dorel Visan, care are 82 de ani si care mi-a spus ‘Dane, amandoi suntem pe lista neagra’. Aoleu, am zis eu! Da, suntem pe lista neagra a unui realizator de emisiuni de la Antena 3, nu ii dau numele, dar ii place armata foarte mult”, a declarat Dan Bittman, luni seara, la Romania TV.
Bittman se refera la realizatorul Radu Tudor.
Citeste si: CTP le-a gasit noi porecle lui Sosoaca si Dan Bittman: „Senatoarea Cascada Urlatoare si Comicul Carciumar”
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…