Dispozitivele electronice de fumat, extrem de daunatoare. Doctorul Beatrice Mahler: „Leziuni pulmonare similare cu cele de la Covid”

life

UE, interdictie, fumat, vapat, spatii publice

Leziunile pulmonare intalnite la utilizatorii de dispozitive electronice si tutun incalzit sunt simulare cu cele de la COVID – dispnee, cu insuficienta respiratorie, cu tuse, cu scaderea saturatiei, a declarat, joi, pentru Agerpres, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, in contextul Zilei Nationale fara Tutun.

„Cert este ca am avut situatii in care patologia respiratorie pe care am evidentiat-o la tineri s-a suprapus cu inceperea consumului de astfel de produse. Afectiunile pot fi acute. Din punct de vedere imagistic, leziunile pulmonare pe care le intalnim la utilizatorii de astfel de produse sunt mai repede similare cu cele pe care le-am vazut la COVID.

La persoanele diagnosticate cu aceasta boala, datele statistice mentioneaza ca jumatate din ei se prezinta la camera de garda cu saturatie scazuta si relateaza un consum destul de recent – pana in trei luni. Nu avem date statistice si studii legate de efectele pe care aceste produse le au pe termen lung. (…) Simptomele sunt asemanatoare cu cele de la COVID – cu dispnee, cu insuficienta respiratorie, cu tuse, cu scaderea saturatiei si cu aparitia acestor modificari”, a afirmat medicul.

Potrivit managerului, in perioada urmatoare, folosirea tutunului incalzit si a dispozitivele electronice va deveni principala provocare pentru sanatatea plamanului la tineri si la adolescenti.

„In a treia zi de joi din luna noiembrie, la nivel national, marcam Ziua Nationala fara Tutun pentru ca ne dorim sa atragem atentie publicului asupra efectelor nocive ale fumatului, deoarece, pe langa consumul clasic de tutun, dispozitivele electronice si cele cu tutunul incalzit incep sa acopere o paleta mult mai larga de utilizatori.

Din pacate, este o problema care va deveni in urmatoarea perioada principala provocare pentru sanatatea plamanului la tineri si la adolescenti. Este mesajul pe care cei care comercializeaza aceste produse vor sa il retinem (ca sunt mai putin periculoase aceste produse – n.r.), insa daca ne uitam la datele statistice din 2020 o sa vedem ca CDC a confirmat 2.807 cazuri de persoane care au avut leziuni pulmonare ca urmare a utilizarii acestor tigari electronice si a vapingului si au fost inregistrate 68 de decese”, a subliniat medicul.

Beatrice Mahler a spus ca in prezent datele publicate sunt destul de putine, insa numarul utilizatorilor de astfel de produse este in continua crestere.

„Mai grav decat atat este ca nu stim care sunt efectele generale produse de aceste substante. Stim insa ca datele care sunt publicate ne arata compozitia diversificata a lichidului care este utilizat la aceste dispozitive, iar continutul pe care il au aceste dispozitive poate fi de la nicotina, cofeina pana la substante de tipul pesticidelor, care sunt extrem de nocive pentru plaman”, a aratat Mahler.

Managerul a adaugat ca de regula persoanele care folosesc acest tip de dispozitive sunt tinere.

„Nu exista o diferentiere din punct de vedere statistic intre utilizatorii de tutun clasic si utilizatorii de alte tipuri de produse inhalatorii. Cert este ca am avut situatii in care patologia respiratorie pe care am evidentiat-o la tineri s-a suprapus cu inceperea consumului de astfel de produse”, a explicat medicul pneumolog.

Beatrice Mahler considera ingrijorator profilul fumatorului roman.

„Daca ne referim la o particularitate pe care o precizeaza Eurostat si care din punctul meu de vedere este ingrijoratoare, este profilul fumatorului roman: persoanele cu cea mai mare adictie de fumat sunt cu studii medii, urmate de cele cu studii superioare, iar pe ultimul loc sunt persoanele cu maximum 8-10 clase. In Uniunea Europeana, profilul fumatorului este cel al persoanelor cu studii medii, urmate de cele cu studii pana in zece clase iar cei cu studii superioare au cel mai mic procent de persoane care utilizeaza tigarile sau alte produse din tutun”, a mai spus managerul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: