DGA: Fost ofiter SRI arestat dupa ce a incercat sa CORUPA primarul unui mare oras

politica

Ofiterii de politie judiciara din cadrul Directiei Generale Anticoruptie (DGA) – structura centrala si Serviciul Judetean Anticoruptie (SJA) Prahova au prins in flagrant o persoana in timp ce primea mita de la un denuntator pentru a-si trafica influenta pe langa un functionar cu putere de decizie din cadrul Primariei Ploiesti, surse judiciare declarand ca cel care a primit mita este un fost ofiter SRI.

„In fapt, la data de 29.07.2016, cetateanul R.A.O. a primit 2.000 lei de la S.C., denuntator in cauza, pentru a-si trafica influenta la nivelul Primariei municipiului Ploiesti, in scopul prelungirii delegarii denuntatorului in functia de director general al unui club sportiv din localitate”, se arata intr-un comunicat de presa emis, sambata, de DGA.

Surse judiciare au declarat ca denuntatorul este chiar Cezar Stoichiciu, actualul sef al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiesti, iar persoana prinsa cu mita ar fi Adrian Radu, fost ofiter SRI.

In schimbul banilor, acesta din urma trebuia sa intervina pe langa primarul Ploiestiului, Adrian Dobre, au precizat sursele citate.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova a dispus fata de inculpat punerea in miscare a actiunii penale pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta si luarea fata de acesta a masurii controlului judiciar pentru o perioada de 60 zile.

In cauza s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic si Serviciului Operatii din cadrul Directiei Generale Anticoruptie.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: