Categories: news

„Doar O TREIME dintre noi sunt sirieni”. Dezvaluirile unui REFUGIAT ajuns in Germania

Presa occidentala a trecut de la entuziasm in privinta primirii refugiatilor, la ingrijorare. Publicatiile britanice se intreaba cati dintre refugiati sunt cu adevarat din Siria, fugind din cauza razboiului, si cati s-au infiltrat printre acestia pentru a ajunge in tarile bogate. Exista si o teama puternica privind prezenta unor membri ISIS printre imigranti.

Reporterii Daily Mail au fost in Germania, unde s-au intalnit cu refugiati sirieni. Ce au aflat este ingrijorator. Ei au stat de vorba cu Mohammad Al-Abaan, intr-o cafenea plina de imigranti din Berlin, de la care au aflat ca foarte putini dintre cei veniti cu valul de refugiati sunt de fapt din Siria.

„Uitati-va la ei. Ei sustina ca sunt migranti din tara mea, dar mint. Pielea lor este mai neagra decat a noastra. Stiu ca sunt musulmani din Sudan, din Africa. In fiecare zi, tot mai multi africani, afgani, irakieni, iranieni, libanezi si multi altii se strecoara in Germania sustinand ca sunt sirieni”, a spus Mohammad.

Mohammad Al-Abaan a ajuns la Berlin in urma cu o saptamana. El i-a socat pe reporteri cand le-a spus ca numai o treime dintre refugiati sunt sirieni. Ca sa-i convinga, si-a chemat la masa inca trei prieteni, care i-au confirmat spusele. „Daca au dreptate, grandiosul plan al lui Merkel privind deschiderea granitelor va ajunge de tot rasul”, noteaza Daily Mail.

„In centrul nostru de refugiati sunt multi, inclusiv trei fete din Sudan, care pretind ca sunt din tara noastra. Acesti oameni au parul diferit, fetele sunt diferite si vorbesc araba cu un accent diferit de al nostru. Prima data ne-am dat seama in Turcia, cand asteptam vaporul pentru Grecia, ca sunt migranti din alte tari arabe sustin ca sunt sirieni”, a adaugat Mohammad.

„Traficantii le vand carti de identitate, unele furate de la noi, de la sirieni, sau pasapoarte false, pentru a le arat in Germania”, a mai dezvaluit sirianul.

In capitala Greciei, un traficant de oameni cu numele Abu Karem vinde pasapoarte siriene chiar intr-o cafenea la strada. Acestea costa 150 de euro si au fost tiparite in Bulgaria.

„Traficul cu pasapoarte siriene este ectrem de profitabil. Oamenii care le folosesc vorbesc araba, insa ei provin din alte tari din Orientul Mijlociu si din Africa, insa ei sunt imigranti economici, nu refugiati”, a declarat saptamana trecuta Fabrice Leggeri, seful agentiei europene pentru frontiere, Frontex.

Presa din Serbia l-a intervievat pe un tanar, Kamal Salah, din Damasc: „Toti cei de aici spun ca sunt sirieni, chiar si cei care nu arata deloc. Ei fug de saracie sau vor o viata mai buna, noi fugim de razboi”.

O stire alarmanta anunta ca Statul Islamic a capturat 3.800 de pasapoarte in alb, cu numere de inregistrare, dintr-o cladire guvernamentala siriana din Raqqa, mai scrie Daily Mail. Exista temeri ca aceste documente vor fi folosite pentru ca jihadistii sa poata ajunge in Europa ca refugiati.

De asemenea, zilele trecute autoritatile germane au confiscat peste 10.000 de pasapoarte false siriene, tiparite tot in Bulgaria. „Se pare ca toata lumea vrea acum sa fie din Siria”, le-a transmis o nemtoaica jurnalistilor in timp ce se aflau in preajma unui centru supraaglomerat de refugiati din Berlin.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Sondaj catastrofal pentru Ciolacu, 89% dintre romani isi doresc un presedinte „educat”. Educatia, prima calitate la care se uita alegatorii romani

Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…

2 ore ago

Primul mesaj al lui Putin dupa victoria lui Trump: „As dori sa profit de aceasta ocazie pentru a-l felicita pentru alegerea sa ca presedinte”

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…

O oră ago

Tratament cu bere pentru pacienti cu delir de la un spital din Elvetia. Cum justifica medicii aceasta metoda atipica

Spitalul Universitar din Basel prescrie bere pentru a trata efectele delirului la pacientii de terapie…

2 ore ago

Cum l-a ignorat Iohannis pe iliberalul Orban cand a ajuns la Budapesta: „I-a intors spatele”. Recent, Orban a facut declaratii jignitoare la adresa Romaniei

Presa pro-guvernamentala de la Budapesta noteaza indignata ca presedintele roman Klaus Iohannis i-a intors spatele…

5 ore ago

Ce spune acum Kremlinul despre promisiunea lui Trump ca va „puna capat razboiului in 24 de ore”

Rusia tine minte si are in vedere declaratiile presedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump,…

2 ore ago

Orban, triumfator in fata liderilor UE dupa ce „bunul prieten Trump” a castigat: „Are o linie directa cu presedintele ales al SUA”

Cu un zambet satisfacut si strangeri de maini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea…

3 ore ago