Dodon, scos cu mascatii din curtea vilei si bagat dupa gratii. Moldova condusa de Maia Sandu chiar lupta cu marea coruptie, nu mimeaza
Fostul presedinte al Republicii Moldova Igor Dodon a fost retinut marti pentru 72 de ore, dupa ce procurorii au dispus perchezitii la resedintele fostului presedinte (2016-2020). In dosarul penal deschis pe numele sau, fostul lider al Partidului Socialistilor este suspectat de corupere pasiva, acceptarea finantarii formatiunii sale politice de catre o organizatie criminala, tradare de tara si imbogatire ilicita.
Iata momentul in care fostul presedinte al Moldovei a fost scos cu mascatii din curtea vilei sale:
Potrivit Moldpres, procurorul-sef interimar al Procuraturii anticoruptie, Elena Cazacov, a informat in cadrul unui briefing ca marti dimineata oamenii legii au facut perchezitii in 10 imobile si trei automobile, unde au depistat sume importante de bani in lei (moldovenesti) si valuta straina, contracte si recipise, dar si mai multe bunuri de lux care au fost confiscate pentru verificari.
Potrivit sursei citate, in afara de fostul presedinte a mai fost retinuta inca o persoana.
Autoritatile moldovene au redeschis vineri dosarul penal de coruptie impotriva politicianului pro-rus, care este acuzat ca a primit mita de la oligarhul Vladimir Plahotniuk, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova. Acest lucru a fost posibil datorita deciziei Camerei de Apel Chisinau, care a declarat nula decizia Judecatoriei Chisinau de a-l proteja pe fostul lider moldovean de ancheta penala, aminteste EFE.
Procuratura anticoruptie l-a exonerat pe Dodon in iunie 2020, declarand ca ‘nu a gasit nicio dovada a unei infractiuni’ in timpul investigatiilor initiate dupa aparitia unor inregistrari video in care apar fostul presedinte si oligarhul Plahotniuk, care fuge de justitia moldoveneasca. In inregistrarile video se vede cum Plahotniuk incearca sa ii inmaneze lui Dodon un pachet negru, care ar contine bani.
Referitor la ancheta asupra lui Dodon, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marti in fata presei ca Moscova considera ca aceasta este o afacere interna a Republicii Moldova, dar este ingrijorata de ”persecutarea” sustinatorilor dialogului cu Rusia. El a adaugat ca spera ca toate drepturile legale ale lui Dodon vor fi protejate, a relatat TASS.