Donald Trump l-a atacat pe Joe Biden cu un citat din Vladimir Putin, dupa care a spus ca dictatorul Kim Jong Un e „un tip foarte dragut”
Fostul presedinte Donald Trump l-a citat intr-un discurs pe presedintele rus Vladimir Putin, atacandu-l pe presedintele Joe Biden ca fiind o „amenintare la adresa democratiei” si a reluat un limbaj condamnat pentru legaturile sale cu retorica suprematiei albilor, afirmand la un eveniment de campanie in New Hampshire ca imigrantii „otravesc sangele tarii noastre”.
„Joe Biden este o amenintare la adresa democratiei. El este o amenintare”, a declarat el in fata sustinatorilor la un miting in Durham, New Hampshire. „Chiar si Vladimir Putin spune ca – si acesta este un citat – „persecutia motivata politic a rivalului sau politic de catre Biden este foarte buna pentru Rusia, deoarece arata putreziciunea sistemului politic american, care nu poate pretinde ca ii invata pe altii despre democratie”, a adaugat Trump, citat de CNN.
Trump a laudat, de asemenea, alti doi lideri straini autoritari, numindu-l pe premierul ungar Viktor Orban „foarte respectat” si pe liderul nord-coreean Kim Jong Un „foarte dragut”. Comentariile lui Trump se aliniaza la un model de exprimare a afectiunii fata de liderii straini care folosesc masuri antidemocratice pentru a se mentine la putere.
De asemenea, ele vin dupa ce fostul presedinte a incercat sa evite intrebarile intr-o dezbatere publica a Fox News despre faptul ca ar actiona ca un dictator daca ar fi reales, spunand ca nu ar actiona ca un dictator „cu exceptia primei zile”. Trump se confrunta cu acuzatii federale si statale care decurg din eforturile sale de a anula alegerile din 2020.
Trump a mai spus in weekend, in fata multimii de sustinatori, ca imigrantii „din toata lumea” „se revarsa in tara”, reiterand o fraza pe care a folosit-o anterior si care a starnit proteste din partea Ligii Anti-Defaimare.
„Ei otravesc sangele tarii noastre. Asta este ceea ce au facut”, a spus Trump. „Ei otravesc institutiile de boli mintale si inchisorile din intreaga lume, nu doar in America de Sud… ci in toata lumea.Ei vin in tara noastra, din Africa, din Asia, din toata lumea”.
Comentariile marcheaza un alt caz in care Trump foloseste o retorica din ce in ce mai violenta in mesajele sale de campanie. La cel mai recent eveniment de campanie din New Hampshire, inainte de aparitia sa din weekend, Trump a folosit cuvantul „paraziti” pentru a-i descrie pe rivalii sai politici, atragand condamnari ample, inclusiv din partea presedintelui Joe Biden, care a comparat comentariile sale cu „limbajul pe care il auzeai in Germania nazista”.