Doua rachete rusesti au lovit, astazi la pranz, un centru de recreere de langa Harkov. Cel putin cinci civili morti si 16 raniti

externe

Cel putin cinci persoane au fost ucise si 16 ranite, duminica, intr-o zona de recreere din afara orasului Harkov, in urma unor lovituri aeriene ruse, au anuntat oficiali locali citati de Reuters. Bilantul mortilor si ranitilor a fost anuntat de primarul din Harkov, Igor Terehov.

„Exploziile auzite la Harkov in jurul pranzului s-au produs intr-o suburbie din apropiere. Doua rachete ruse au lovit un centru de recreere unde oamenii se relaxau, ucigand cinci persoane si ranind alte 16″, a afirmat el pe reteaua de mesagerie Telegram.

Corespondentii Reuters au vazut zona de recreere distrusa dupa ce salvatorii de la fata locului spun ca a fost o explozie puternica, urmata de o a doua 15-20 de minute mai tarziu.

Valentina, o femeie de 69 de ani care traia in apropiere de complex, era acasa cand s-a produs explozia. Ea le-a spus plangand ziaristilor ca sotul ei a fost ucis in explozie.

Era langa apa, a relatat ea, aratand zona unde acum se mai afla doar un crater, daramaturi si cadavre. „Este foarte dureros sa-mi pierd casa, sotul, tot ce am pe lume. Ei (rusii) sunt animale, de ce trebuie sa omoare oameni?”, a mai spus ea.

In ultimele saptamani, orasul Harkov si regiunea cu acelasi nume au fost vizate constant de atacuri cu rachete rusesti, bombe ghidate si drone, in contextul in care trupele ruse au lansat o ofensiva in nord-estul regiunii.

„Nu erau soldati aici. Era duminica, oamenii au venit aici pentru a se odihni, copii urmau sa fie aici, femei insarcinate, odihnindu-se, incercand sa traiasca normal”, a declarat Yaroslav Trofimko, inspector de politie la politia locala.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: