Dragnea a disparut, slugarnicia ramane. Deputat PSD: „Viorica Dancila a crescut foarte mult, va avea peste 30% la prezidentiale”

politica

Viorica Dancila este cel mai potrivit candidat al PSD la alegerile prezidentiale, declara la RFI deputatul Valeriu Steriu, apreciind ca Dancila a crescut foarte mult de cand a preluat partidul. In opinia sa, coalitia PSD-ALDE nu se va rupe, dupa ce social-democratii au refuzat sa sprijine candidatura lui Calin Popescu Tariceanu la Presedintie.

Valeriu Steriu se indoieste ca vor fi probleme in coalitia PSD-ALDE, in contextul alegerilor prezidentiale din toamna.

”Ma indoiesc, ma indoiesc. Aceasta coalitie a mers foarte bine. Chiar si zilele trecute ati vazut momentul acesta al inlocuirii unui ministru s-a petrecut foarte corect si foarte limpede. Ma indoiesc ca la toamna vom avea o alta coalitie, desi am vazut foarte multi adversari politici care imping in aceasta directie. Sunt convins ca domnul Tariceanu are maturitatea necesara. Daca va dori sa continue cursa aceasta prezidentiala, nu avem decat sa-l aplaudam si sa-i uram succes, dar in ceea ce inseamna candidatul PSD, de 25 de ani acesta intotdeauna a fost un membru al partidului”,spune el.

Intrebat daca nu va fi fragmentat bazinul electoral al PSD, in cazul in care partidul va avea propriul candidat, deputatul social-democrat Liviu Plesoianu va candida si el ca independent, iar Calin Popescu Tariceanu va intra in cursa din partea ALDE, Valeriu Steriu a raspuns: ”Sunt variante de luat in calcul. Sunt convins ca strategia de campanie va fi construita in asa fel incat candidatul PSD sa fie automat prin recunoasterea prin vot in primul tur sa intre in turul al doilea si din acel moment lucrurile sunt cu totul diferite”.

Deputatul e convins ca PSD va intra in turul secund al alegerilor prezidentiale: ”Sunt convins ca vom intra, nu are cine altcineva sa intre in clipa de fata”.

El considera ca Viorica Dancila ar fi cel mai potrivit candidat al PSD.

”In acest moment, Viorica Dancila. Eu personal o sustin pentru a candida la Presedintia Romaniei (…). A crescut foarte mult de cand a preluat partidul, in ultimele saptamani. Maturitatea pe care a atins-o cred ca o recomanda si cred ca daca i-ar fi pus intrebarea cu doua saptamani inainte de a deveni primul-ministru al Romaniei, ar fi raspuns la fel. Este un aspect care tine de modestie si de elemente personale de bun simt”, considera Valeriu Steriu.

La mentiunea ca atunci cand PSD era condus de Liviu Dragnea, Viorica Dancila nu parea sa aiba aceleasi calitati, deputatul a raspuns: ”Sunt foarte multi oameni care au fost in acea perioada destul de retinuti in a se exprima, nu neaparat datorita unei lipse de curaj, ci mai degraba as putea spune o prioritizare a unor lucruri (…). Sunt convins ca doamna Viorica Dancila intra in turul doi, mai departe nu merg cu nici un fel de presupunere (…). Alegeri pentru un singur candidat, bine organizate, bine strunite si mai ales verificate foarte atent si pe ziua votului, ceea ce nu s-a intamplat la alegerile pentru PE pot duce fara nici un fel de probleme candidatul PSD-ului cu peste 30% in turul doi”.​​

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: