Dragnea ameninta ca „ARUNCA IN AER tara” daca se revine la alegerile in doua tururi pentru primarii
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, joi, la Sinaia, referindu-se la propunerea liberalilor privind organizarea alegerilor locale in doua tururi, pe care a catalogat-o drept o „nastrusnicie”, ca exista riscul ca stabilitatea Romaniei sa fie tulburata.
„De asemenea, sa discutam despre pozitia noastra fata de aceasta nastrusnicie a liberalilor cu legea in doua tururi pentru primari. Doua tururi vor astazi, maine s-ar putea sa doreasca trei tururi. (…) Noi riscam foarte mult sa aruncam tara in aer. Romania acum reprezinta o insula de stabilitate apreciata de absolut toata lumea in zona si pentru Primaria Capitalei, oamenii astia sunt in stare sa tulbure aceasta stabilitate care ne este foarte benefica”, a spus Dragnea la sedinta grupului PSD din Camera Deputatilor.
Totodata, el a aratat ca fiecare parlamentar va trebui sa se implice in campania electorala pentru alegerile locale.
„De asemenea, sa discutam cum fiecare dintre noi, parlamentarii, ne implicam in aceste alegeri locale pentru ca, va spun cu toata sinceritatea si cu toata prietenia, nu o sa fiu de acord ca sa munceasca toti peste tot. Nu! Fiecare va trebui sa aiba o activitate masurabila, pentru ca eu zic ca primul lucru pe care trebuie sa il facem inainte de a ne hotari care dintre noi mai candidam este sa vedem cum ne implicam in aceasta campanie care este foarte importanta”, a spus presedintele PSD.
Sedinta grupului PSD din Camera Deputatilor va fi urmata de o reuniune a senatorilor PSD si de o sedinta a Comitetului Executiv National al PSD.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook