politica

Dragnea apasa pe acceleratie. S-a anuntat data la care va fi referendumul pentru „familia traditionala”, este mult mai devreme decat se astepta oricine

Florin Iordache, deputat PSD si fost ministru al Justitei, a declarat joi, la un eveniment legat de Referendumul pentru Familie, ca in jurul datei de 10 iunie ar putea fi organizat referendumul dupa decizia CCR de a respinge sesizarile PNL si USR pe legea referendumului.

„Cred ca undeva pe un 10 iunie se va putea organiza referendumul pentru organizarea Constitutiei. Cred ca toate partidele politice responsabile si toti vor sustine acest demers de modificare a Constitutiei. Este normal, suntem parte a Uniunii Europene, dar avem propriile traditii, suntem pentru modificarea Constitutiei, nu putem nega traditia si eforturile celor 3 milioane de romani”, a declarat Florin Iordache, prezent la un eveniment organiza de Coalitia pentru Familie, legat de Referendumul pentru Familie.

Ulterior, acesta a mentionat cum a facut calculul.

„Noi am spus ca vom sustine o initiativa de modificare a Constitutiei, azi in final Curtea Constitutionala a respins si asteptam ca presedintele sa promulge legea referendumului si in aceste conditii Senatul sa adopte forma adoptata de Camera si in ultima duminica din cele 30 de zile se va organiza referendum”, a mai declarat Florin Iordache, citat de Mediafax.

CCR a respins joi sesizarea facuta de mai multi senatori PNL si USR privind proiectul de modificare a Legii referendumului, iar legea se va duce la promulgare de catre presedintele Klaus Iohannis. Este a doua oara cand Curtea dezbate aceasta lege, atunci judecatorii admitand sesizarea Opozitiei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

INTERVIU Claudiu Tarziu (AUR): „Odata propulsat in turul 2, George Simion nu va fi asa de usor de invins precum si-ar imagina unii sau altii!”

Intrat in mod neasteptat in Parlament, in urma cu patru ani, cand institutele de sondare…

5 ore ago

Liderii UE discuta la Budapesta modalitati de a sprijini Ucraina fara Trump. Ce spune Giorgia Meloni

La o intalnire la Budapesta, liderii Uniunii Europene au discutat despre posibilitatea de a continua…

8 minute ago

Concedieri in Franta si Germania. Industria auto si comertul cu amanuntul renunta la mii de angajati

Industria auto germana continua sa prezinte simptome de criza, si anunta disponibilizari in masa. In…

33 de minute ago

Date oficiale arata un numar record de nord-coreeni sositi recent in Rusia. Kremlinul nu dezminte implicarea acestora in razboi

Un numar record de cetateni nord-coreeni au sosit in Rusia in al treilea trimestru al…

O oră ago

Fostul sef al Politiei Galati si nevasta lui, si ea politista, si-au recunoscut faptele in fata procurorilor DNA. Au scapat cu pedepse cu suspendare

Fostul comisar-sef din cadrul IGPR Marius Badea, acuzat de mai multe fapte, intre care instigare…

52 de minute ago

Drula: „Ciolacu este un om fara scrupule si aici vreau sa fiu foarte ferm si sa spun ca Marcel Ciolacu este un mare pericol pentru Romania”

Deputatul USR de Timis, Catalin Drula, care deschide lista candidatilor partidului pentru un nou mandat…

2 ore ago