„Dragnea este un psihopat”. Dezvaluiri fulminante ale lui Traian Basescu, de ce Dragnea a declarat razboi Serviciului de Protectie si Paza
Traian Basescu a reactionat foarte dur fata atitudinea lui Liviu Dragnea in legatura cu SPP. El a declarat, marti seara, ca „Dragnea este un psihopat”.
Basescu a sustinut ca Dragnea este in razboi cu seful SPP, Lucian Pahontu, pentru ca acesta a refuzat sa dezvaluie cu cine se intalnesc ministrii PSD.
„Dragnea a vrut sa-i stie unde ii sunt prim-ministrii, ministrii, cand se mai intalneau ei asa, fara sa-i spuna. Si foarte probabil l-a intrebat pe Pahontu, care nu i-a spus, ceea ce a generat o nervozitate excesiva. Dragnea crede ca poate sa utilizeze structuri independente de guvern in interesul nevoii lui de informatii. Dragnea este un psihopat, el are impresia ca intotdeauna il lucreaza cineva si vrea supravegheze tot. De aici i se trage parera ca Pahontu il lucreaza, pentru ca nu i-a spus pe unde sunt prim-ministrii. El trebuie sa stie ca astia au un statut, fiecare ofiter semneaza ca nu va divulga secrete”, a declarat Basescu la B1 TV.
Basescu a mentionat ca nu are nicio simpatie pentru Lucian Pahontu pentru ca „a doua zi dupa ce am plecat de la Presedintie l-am sunat si nu mi-a mai raspuns”.
Luni, la Antena 3, presedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat ca vicepremierul Paul Stanescu este cel care a denuntat o propunere venita din partea lui Lucian Pahontu, sef al SPP.
„Mai multi colegi mi-au zis ca seful SPP-ului a fost implicat mai mult decat e cazul. Seful SPP-ului n-are de ce sa interactioneze cu premierul sau cu membri ai Cabinetului. (…) Este un coleg de-al nostru – de mine s-a ascuns – Paul Stanescu, probabil ca de aia are si probleme acum sau poate ca este o simpla coincidenta. El a spus in mai multe intalniri publice in tara, la intalniri ale CExN, ca un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahontu, care a spus ca nu vorbeste in numele dumnealui – eu cred ca vorbea doar in numele dumnealui – si a spus ca undeva prin martie eu o sa fiu executat si ca dumnealui sa stea deoparte ca o sa fie protejat si chiar o sa ajunga presedintele partidului”, a afirmat presedintele PSD.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.