Dragnea i-a pacalit pe sefii penitenciarului Rahova. Cum a reusit sa ii dea „interviu” Ancai Alexandrescu
Aprobarea acordata de Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) Ancai Alexandrescu, care a realizat si difuzat un interviu cu fostul lider PSD Liviu Dragnea, se referera la comunicare online, nu la interviu, afirma surse din institutie, care declara ca situatia creata ar putea avea consecinte, inclusiv asupra lui Dragnea, anunta news.ro.
Sursele citate au precizat ca aprobarea acordata fostei consiliere a lui Liviu Dragnea Anca Alexandrescu de a lua legatura cu acesta se referea la comunicare online si nu la acordarea unui interviu.
Aceleasi surse au subliniat ca toate solicitarile de interviu, pentru toti detinutii, au fost amanate.
De asemenea, realizarea interviului si difuzarea acestuia in absenta unei aprobari explicite ar putea avea consecinte inclusiv asupra lui Dragnea, mai afirma sursele citate.
Administratia Nationala a Penitenciarelor a precizat, dupa ce Realitatea Plus a anuntat un interviu din inchisoare cu Liviu Dragnea, ca din 16 martie, de cand a fost instituita starea de urgenta in contextul pandemiei de COVID-19, nu a aprobat solicitari de intervievare a unor persoane private de libertate, nici fizic, nici online. Aceasta in conditiile in care cea care a realizat interviul, fosta consiliera a lui Dragnea, Anca Alexandrescu, afirma ca abia joi dimineata i s-a aprobat interviul, inregistrat pe Skype.
”Efectiv, i se interzice dreptul de a vorbi, desi sunt multi jurnalisti care au cerut un interviu cu Liviu Dragnea. Am facut multe demersuri in acest sens. Am incercat toate variantele, am solicitat la Administratia Penitenciarelor si abia ieri a fost aprobata cererea mea, astazi dimineata am inregistrat pe skype si urmeaza, la ora 18.00, sa difuzam interviul. Sunt cateva ore de interviu”, a afirmat Anca Alexandrescu la Realitatea PLUS.