Printre indivizii veniti sa il sustina, luni, in fata ICCJ pe liderul PSD Liviu Dragnea s-au aflat si numerosi membri si lideri ai unor clanuri interlope extrem de periculoase din Bucuresti.
Unul dintre interlopii care au fost fotografiati printre sustinatorii lui Liviu Dragnea este Emil Gabriel Iordache, zis „Gabi Cioara” din Clanul Sportivilor. El s-a aflat alaturi de prietenul sau Florin Puiu, secretar general al PSD Ilfov, anunta jurnalistul de investigatii Virgil Burla.
Gabi Cioara a fost condamnat, in februarie 2016, la trei ani si noua luni de inchisoare cu executare alaturi de o multime de alti interlopi din Clanul Sportivilor.
Gabi Cioara fusese trimis in judecata alaturi de alti 50 de interlopi foarte periculosi din Bucuresti (printre care s-au numarat fratii Ion Balint zis „Nutu Camataru” si Vasile Balint zis „Sile Camataru”, precum si liderul clanului „Sportivilor”, Radu Cristian Rosca zis „Rosca”), in iulie 2013, pentru savarsirea de infractiuni de violenta.
Procurorii DIICOT au destructurat la acea vreme doua dintre cele mai importante grupari infractionale constituite pe raza municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov. Gruparile infractionale organizate, cunoscute sub denumirile „Camatarii” si „Sportivii”, erau specializate in savarsirea de infractiuni de violenta — santaj, camatarie, tentativa de omor calificat si omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, uz de arma letala fara drept.
Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor gruparilor s-a desfasurat pe doua paliere infractionale. Astfel, in perioada 2008 — 2012, membrii celor doua grupari rivale au provocat in spatiul public conflicte stradale in care s-au folosit inclusiv arme de foc, in scopul asigurarii suprematiei la nivel infractional in municipiul Bucuresti, situatii ce au avut drept consecinta directa punerea in primejdie a vietii si integritatii corporale a mai multor persoane.
Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…
Spitalul Universitar din Basel prescrie bere pentru a trata efectele delirului la pacientii de terapie…
Presa pro-guvernamentala de la Budapesta noteaza indignata ca presedintele roman Klaus Iohannis i-a intors spatele…
Rusia tine minte si are in vedere declaratiile presedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump,…
Cu un zambet satisfacut si strangeri de maini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea…