Liviu Dragnea a afirmat marti ca presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, fata de care procurorii DNA au dispus efectuarea urmaririi penale, poata sa conduca Senatul si in aceasta situatie si ca nu crede ca acest lucru este o bila neagra pentru Senat, transmite Agerpres.
Aflat intr-o vizita la Cugir si intrebat de presa cum comenteaza cazul lui Calin Popescu Tariceanu si daca crede ca acesta mai poate sa se afle in fruntea Senatului in situatia in care procurorii au dispus fata de el urmarirea penala, liderul PSD a raspuns: „Eu cred ca da”.
„Bila neagra la cine? Stiti ce este cel mai important pentru Parlament? Sa adopte legi bune pentru ca romanii sa o duca mai bine. Eu nu mai sustin aceasta idee cu bile albe si bile negre”, a spus Dragnea.
La reactia unui jurnalist, potrivit caruia poate „da prost” aceasta situatie in fata cetatenilor, liderul social-democrat a sustinut ca asta se decide prin vot.
„Asta decid cetatenii prin vot. Nu cateva voci. Si atunci, daca noi avem alegeri peste cateva zile, este primul test. Repet, dincolo de cazul domnului Tariceanu, ideea ca Parlamentul Romaniei, cea mai importanta institutie a democratiei dintr-un stat, sa lucreze pentru a primi bile albe sau bile negre de la cineva, mi se pare profund gresita pentru noi ca stat”, a sustinut el.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
Intr-un extras dintr-o carte de interviuri, liderul Bisericii Catolice, papa Francisc, afirma ca, potrivit „unor…
Coreea de Nord ar putea desfasura pana la 100 000 de soldati pentru a ajuta…
O lovitura aeriana israeliana asupra unei cladiri din centrul Beirutului l-a ucis duminica pe seful…