Dragnea, promisiuni mincinoase la TV si in programul de guvernare. Ministrul Transporturilor il contrazice pe liderul PSD in privinta autostrazilor
Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a declarat, miercuri, ca Autostrada Transilvania se va finaliza pana la sfarsitul mandatului GIvernului Grindeanu doar pe portiunea Targu-Mures-Bors. Dragnea a promis recent ca autostrada va fi gata in integralitate. La fel spune si mult trambitatul program de guvernare al PSD.
„Referitor la Autostrada Transilvania, pe tronsonul Targu-Mures – Bors, la sfarsitul acestui mandat vom circula. Avem sase contracte pe autostrada Transilvania. Ce am reusit si am discutat saptamana trecuta cu doamna comisar Cretu, a fost trecerea autostrazii Transilvania, fosta Bechtel, pe fonduri europene, pentru ca era pe buget de stat, astfel incat sa putem degreva pentru ca sunt valori foarte mari, mare parte din suma constituind fonduri europene nerambursabile. Aici avem nevoie de un constructor serios si sper sa bage bine la cap toti care mai participa la licitatii in conditiile in care nu-si vor mai indeplini sarcinile, conform contractului, a fost un constructor pe sectiunea Suplacu de Barcau-Bors in 2015, decembrie, i s-a reziliat contractul in 2016 pentru slaba mobilizare. Eu cred ca dupa ce voi publica si voi face toate demersurile pentru a arata exact topul, foarte multe firme vor trage foarte multe concluzii si isi vor da seama, poate au impresia ca lucrurile merg intr-o directie in care putem sa ne asezam, sa negociem. Nu, nu exista negociere, exista o singura cale, ori iti faci obiectul si-ti primesti banii, ori iti iei adio de la Romania”, a declarat Cuc intr-un interviu pentru DC News.
In urma cu doar o luna, Liviu Dragnea promitea la B1 TV ca la finalul acestui mandat al guvernului vor fi finalizate doua autostrazi care „vor traversa Romania”.
„In acest mandat, doua autostrazi vor traversa Romania”, a promis Dragnea, dupa ce a fost intrebat in acest sens de catre moderatorul emisiunii. Cele doua autostrazi promise de Dragnea sunt cea de pe coridorul 4 (Constanta-Bucuresti-Sibiu-Deva-Nadlac) si Autostrada Transilvania (Bucuresti-Brasov-Targu Mures-Cluj-Oradea).
„Am incredere ca aceste lucruri vor fi duse la capat, am incredere in Ministerul Transporturilor si in premier”, a mai spus Dragnea.
Si in programului de guvernare al PSD se prevede ca vor fi construite cinci autostrazi si un drum expres dupa cum urmeaza: Coridor IV: Constanta -Nadlac, Autostrada Moldovei: Bucuresti-Iasi, Autostrada Transilvaniei: Ploiesti-Brasov-Targu Mures-Gilau- Bors, Autostrada Pitesti-Craiova, Drum expres: Bucuresti – Craiova -Timisoara, cu extensie la Calafat si Autostrada Targu Mures – Iasi.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook