Presedintele USR, Catalin Drula, a scos in evidenta miercuri faptul ca PNL a ajuns o anexa a PSD si a criticat dur modul in care cele doua partide guverneaza.
„Presedintele Klaus Iohannis a sustinut la alegeri ca PSD este raul suprem. Atacurile la adresa PSD erau de o virulenta extrema. Acest PSD toxic, acest PSD care distruge democratia. Or, acest PSD, in momentul de fata, guverneaza si aproape a inglobat PNL.
Chiar acele masuri prost luate – ceea ce vorbeam in prima parte a interviului – sunt consecintele aducerii PSD la guvernare, pentru ca PSD este populist, socialist, duce economia in cap si avem practic, la momentul de fata, la guvernarea Romaniei o alianta militaro-socialista – i-am spus noi – pentru ca PNL a incetat sa fie un partid viu, este un partid in care deciziile se impun.
Am vazut recent un congres. Cu 96% s-a ales candidat unic domnul Ciuca. Deciziile vin in plic, se iau, nu se discuta. Avem o componenta puternic militara la varful acestui partid: Ciuca, general de armata, care a spus ca nu se dezonoreaza intrand in politica – declaratia dumnealui, ii apartine, facuta doar acum cativa ani – si a intrat in politica. Si seful unei institutii – tot militarizata – al Ministerului Afacerilor Interne, secundul sau, Lucian Bode. Vedem cum se actioneaza impotriva presei. Cazul Emilia Sercan – care a indraznit sa dezvaluie cazul de plagiat al premierului Ciuca, iar apoi informatii cu intentia de a o compromite au fost dezvaluite din dosarul dumneaei, chiar din politia condusa de domnul Bode.
Noi suntem ingrijorati ca incearca sa instaureze in Romania un regim de tip iliberal. Avem un regim de aceasta natura in Ungaria, avem in Serbia. Si regimuri chiar cu componenta mai puternica antiliberala – in Belarus si mai departe. Asta inseamna o aparenta de democratie, dar in care presa este speriata sa nu faca investigatii. Opozitia este ostracizata si marginalizata si sub aceasta guvernare militarizata care da din calcaie este foarte multa coruptie. Ceea ce se intampla in lipsa democratiei, in lipsa dezbaterii vii, a unei promovari meritocratice este proliferarea retelelor de coruptie si de interese.
Eu am vazut aceste retele de coruptie si de interese cand am fost la Ministerul Transporturilor. Nu am putut intoarce capul. Eu sunt foarte pasionat de constructia de autostrazi, inainte mi-am facut cariera in zona asta, pe urmarirea infrastructurii, dar nu m-am asteptat chiar sa dau de asemenea cuiburi de viespi si de capuse la Ministerul Transporturilor si singurul lucru pe care l-am facut a fost sa nu intorc capul.
Ministrul tipic din Guvernul Romaniei – si am avut chiar ieri o motiune impotriva ministrului Mediului – chiar daca poate ca el nu e rau intentionat sau mancat de zona de coruptie, intoarce capul, pentru ca stie ca e bine sa nu bagi batul unde nu trebuie. Ministrii USR au bagat batul. Fie ca a fost vorba de Vlad Voiculescu, care i-a suparat – zona de speciali. Cand a inceput vaccinarea erau specialii. Asta e componenta aia de militarism si de iliberalism de care spunem, adica avem o clasa care e mai speciala, cea care are epoleti pe umar. Ceea ce nu e in regula intr-o democratie. Si cat timp noi vom fi opozitie, nu vom ajunge nici Ungaria, nici Serbia. Ne vom lupta ca liberalismul democrat sa castige in Romania, liberalism al carui singur exponent in momentul de fata este USR pe clasa politica”, a declarat Drula intr-un interviu pentru Agerpres.
Drula a mentionat apoi ca USR vrea sa preia guvernarea.
„Ne vedem, absolut, la guvernare. Suntem la guvernare in plan local, avem primar la Bacau, la Brasov, la Timisoara, precum si primari de comune. In PNL, care a ramas liberal in momentul de fata doar cu cu numele – de altfel, il citez pe un recent lider al PNL, care a spus ca este in prezent o unitate militara; e vorba de domnul Orban, i-a spus UM PNL, facand un joc de cuvinte, dar care reprezinta adevarul – eu stiu ca acolo, in PNL, sunt oameni care inca au valorile acestea pe care le impartasim si noi si care se simt neconfortabil in situatia asta.
Alaturi de dumnealor, vom putea construi o alternativa, daca decid sa nu lase lucrurile asa. Si mai stiu ca si in alte partide exista oameni care sunt nemultumiti, pentru ca si la PSD, zona de varf a partidului este destul de supusa sistemului.
Domnul Ciolacu se intelege foarte bine cu domnul Iohannis. Premierul Ciuca este considerat de-al lor, si de-al PSD-ului, pe jumatate sau chiar trei sferturi. Eu stiu ca sunt oameni care inteleg ca democratia nu trebuie sa vina cu decizii in plic. USR va castiga voturile oamenilor si alaturi de cei care au valori comune cu noi vrem sa dam guvernarea, dar in niciun caz nu vom lasa Romania sa mearga pe panta aceasta iliberala militarizata”, a subliniat Drula.
„Noi am mai construit o coalitie si am functionat si avem relatii bune. Exista un mit despre USR. ‘Domn’le, nu se inteleg cu nimeni’. Din contra, avem si respectul celorlalti de pe scena politica si am construit proiecte, programe de guvernare. Lucrurile au luat-o razna in momentul in care s-a pus aceasta presiune de la varful statului, de la presedintele Iohannis, pe un alt tip de constructie, bazata pe alte valori, care ii fac pe multi politicieni din actuala clasa politica sa se simta neconfortabil. Nu pot sa ma duc eu sa fac ordine in PNL, dar daca o alta viziune va exista acolo, care sa fie compatibila, care sa inteleaga ca nu putem conduce pe baza de epoleti un stat democratic, exista toata deschiderea pentru dialog din partea noastra. Nu e rolul meu sa intru in viata interna a altui partid, dar daca va uitati la declaratiile unor lideri din PNL, isi exprima disconfortul. Sunt de notorietate.
(…) Premierul Ciuca habar nu are de economie sau vreun domeniu de politici publice. Probabil ca se pricepe la Armata. Acolo nu vreau sa intru in niciun fel. Dar una este Armata si alta este conducerea unei tari. Si asta e destul de grav, pentru ca un lider de guvern trebuie sa aiba el o viziune asupra tarii, sa aiba un instinct economic. Dumnealui este un executant. De aceea i-am spus guvernarea militaro-socialista. Ciolacu serveste – stim care este zona de politici publice de la PSD – populismul desantat, caruia nu-i pasa de ce se intampla dupa el, de cum se duce economia in cap, conteaza doar sa poata sa fie mufati la resurse.
Noi construim aceasta alternativa politica – sa ai o guvernare pe baza profesionista, de oameni care se pricep la domeniile lor. Pana la un punct, am avut un parteneriat si cu Florin Citu, pentru ca in ceea ce discutam de instincte, de politici economice mari, ne regaseam, pana cand a luat-o pe panta asta in care trebuie sa arunce USR afara de la guvernare. De altfel, asta e unul dintre motivele pentru care ne-am pus sperantele la inceput intr-un om cu o gandire modernista economica. Asta trebuie sa avem la varful Romaniei: un prim-ministru care sa simta economie, sa simta ce inseamna politicile pe care le face”, a mentionat Drula.
Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan va veni cu o propunere de inghetare a conflictului din…
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a vizitat in cantonament echipa nationala a acestei tari si…
Fortele de aparare aeriana din regiunea Moscova au fost active in cursul noptii de 18…
Consiliul Federatiei de la Kremlin a anuntat ca ridicarea interdictiei privind loviturile cu raza lunga…
In cadrul emisiunii „Romania de poveste“, realizatorii de la Romania TV au rulat pe burtiera…
Presedintele rus Vladimir Putin se confrunta cu un cosmar economic in timp ce natiunea se…