externe

Duma de Stat de la Moscova solicita celei mai mari banci rusesti sa elimine unicornul curcubeu de pe cardurile bancare pentru copii fiindca ar reprezenta „un cunoscut simbol LGBT”

Parlamentarii rusi au cerut celui mai mare creditor al tarii, Sberbank, sa elimine unicornul de culoarea curcubeului de pe cardurile sale bancare pentru copii, afirmand ca „simbolurile curcubeului” sunt „un cunoscut simbol al miscarii LGBT internationale”.

Intr-un apel adresat sefului Sberbank, Gherman Gref, Comisia pentru familie, femei si copii din camera inferioara a Dumei de Stat a declarat ca a primit mesaje de la parinti care au fost „indignati” de carduri.

„Va solicitam, draga Gherman Oskarovici, sa tineti cont de opinia parintilor si a deputatilor din comisia noastra pentru prevenirea incalcarilor legislatiei ruse si sa opriti emiterea cardului SberCard pentru copii cu „unicornul curcubeu” – un simbol al miscarii LGBT”, se arata in scrisoarea comisiei, citata de cotidianul independent The Moscow Times.

Sberbank emite carduri pentru copii cu varste cuprinse intre 6 si 13 ani cu sapte modele diferite, inclusiv unicornul curcubeu. Curtea Suprema a Rusiei a desemnat „miscarea internationala LGBT”, care nu exista oficial, drept organizatie „extremista” interzisa in noiembrie 2023.

Activistii pentru drepturile civile si LGBTQ+ au declarat pentru The Moscow Times ca desemnarea „extremista” ar putea permite autoritatilor sa urmareasca in justitie pe oricine s-a asociat cu stiluri de viata sau simboluri LGBTQ+ in public.

In februarie, o femeie din orasul Nijni Novgorod din centrul Rusiei a fost arestata timp de cinci zile pentru ca purta cercei curcubeu. Instanta – care a indicat hotararea Curtii Supreme – a gasit-o pe femeie vinovata de afisarea publica a simbolurilor unei organizatii „extremiste”, o infractiune minora.

Hotararea a fost pronuntata la o zi dupa ce un fotograf a fost judecat in orasul Saratov din sud-vestul tarii pentru ca a afisat steagul curcubeu intr-o fotografie pe Instagram. Anul trecut, popularul canal de televiziune rus TNT Music a eliminat un curcubeu care aparea intr-un videoclip K-pop din cauza temerilor ca ar putea incalca interdictia tarii privind „propaganda LGBT”. Iar cand canalul a difuzat videoclipul piesei de succes „God of Music” a trupei de baieti Seventeen, un curcubeu prezentat in videoclipul original a fost transformat intr-un nor gri.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Numar record al japonezilor cu varsta de peste 100 de ani. 90% dintre acestia sunt femei

Numarul persoanelor in varsta de 100 de ani sau mai in varsta din Japonia a…

57 de minute ago

Panica si in Turcia dupa exploziile din Liban: „Armata isi revizuieste toate dispozitivele de comunicatii”

Turcia isi revizuieste masurile de securizare a dispozitivelor de comunicatii utilizate de fortele sale armate…

O oră ago

Europa a decis sa se descurce fara gazul rusesc in aceasta iarna. Depozitele europene sunt pline in proportie de peste 90%

Dupa ce au renuntat la importurile din Rusia, tarile europene primesc gaze din Norvegia si…

3 ore ago

Fostul crainic de la Dinamo, retinut pentru agresarea sexuala a unui adolescent intr-un bazin de inot

Un barbat de 58 de ani a fost retinut de procurorii Parchetului de pe langa…

2 ore ago