Dupa ce a expus datele personale a zeci de mii de utilizatori, partidul extremist AUR risca o amenda de 20 de milioane de euro

news

BEC, contestatie, AUR, respinsa, sectii de vot, diaspora

Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) s-a autosesizat in cazul expunerii, de catre partidul extremist AUR, prin aplicatia sa de mobil, aur.mobi, a datelor personale a peste 20.000 de utilizatori.

Datele personale ale utilizatorilor (CNP, seria si numarul de buletin, telefonul, adresa completa, adresa de email, cotizatiile platite catre AUR) raman stocate chiar daca aplicatia este stearsa din telefon. AUR avea obligatia de a notifica ANSPDCP in termen de 72 de ore cu privire la bresa de securitate.  In urma anchetei desfasurate de ANSPDCP se va stabili daca partidul se face vinovat de aceasta situatie, caz in care sanctiunile ar putea fi extrem de dure, George Simion si ceilalti aiuristi riscand o amenda de pana la 20 de milioane de euro.

Potrivit articolului 83 alin. (5) din Regulamentul GDPR, „Pentru incalcarile dispozitiilor urmatoare, in conformitate cu alineatul (2), se aplica amenzi administrative de pana la 20 000 000 EUR sau, in cazul unei intreprinderi, de pana la 4 % din cifra de afaceri mondiala totala anuala corespunzatoare exercitiului financiar anterior, luandu-se in calcul cea mai mare valoare:

  1. a) principiile de baza pentru prelucrare, inclusiv conditiile privind consimtamantul, in conformitate cu articolele 5, 6, 7 si 9;
  2. b) drepturile persoanelor vizate in conformitate cu articolele 12-22;
  3. c) transferurile de date cu caracter personal catre un destinatar dintr-o tara terta sau o organizatie internationala, in conformitate cu articolele 44-49;
  4. d) orice obligatii in temeiul legislatiei nationale adoptate in temeiul capitolului IX;
  5. e) nerespectarea unui ordin sau a unei limitari temporare sau definitive asupra prelucrarii, sau a suspendarii fluxurilor de date, emisa de catre autoritatea de supraveghere in temeiul articolului 58 alineatul (2), sau neacordarea accesului, incalcand articolul 58 alineatul (1).”

Cum in cazul unui partid politic nu se poate vorbi despre cifra de afaceri, o eventuala amenda se va stabili direct in suma de bani, cu raportare la pragul maxim de 20 de milioane de euro.

Pe de alta parte, AUR acuza o bresa de securitate si a anuntat ca ar fi suspendat deja aplicatia: „Din cauza unei brese de securitate cu care Platforma AUR s-a confruntat, Alianta pentru Unirea Romanilor a decis sa suspende momentan functionarea aplicatiei pana la remedierea problemelor identificate. Compania care a realizat platforma a confirmat existenta unei brese de securitate aparute in urma unei actualizari de software. Pentru a elimina rapid o imperfectiune a aplicatiei noastre si pentru a oferi utilizatorilor nostri o solutie mai bine securizata, vom suspenda functionarea aplicatiei pentru utilizatori pentru face toate testele de securitate si a fi siguri ca nu mai exista brese similare”, potrivit unui comunicat de presa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: