Dupa scoala verde, la Ciugud se va construi si prima scoala smart din mediul rural din Romania

news

Primaria comunei Ciugud a castigat o finantare PNRR de peste noua milioane de euro pentru construirea unei scoli „verzi”, la 5 ani de la inaugurarea primei scoli smart din mediul rural din Romania, potrivit Agerpres.

„In 2019, am deschis la Ciugud prima scoala smart din mediul rural din Romania, iar in cativa ani ne-a ramas mica. (…). Noua cladire va fi in totalitate independenta energetic si va folosi solutii inovative pentru producerea energiei, racirea si incalzirea claselor, dar si pentru improspatarea continua a aerului din spatiile folosite de elevi si profesori”, a spus primarul Gheorghe Damian.

Lista finala a proiectelor care vor intra la finantare a fost anuntata zilele trecute, iar comuna Ciugud este pe primul loc in Regiunea Centru intre proiectele care prevad construirea de scoli verzi.

Noua scoala va fi construita in centrul satului Ciugud, pe un teren de peste 5 hectare, urmand sa fie inconjurata de un parc plantat de la zero cu arbori autohtoni.

„Scoala va presupune concepte moderne de predare, care vor imbina atat tehnologia, cat si deschiderea spre natura, astfel ca unele dintre salile de clasa vor avea pereti cortina care se pot deschide pentru ca, in timpul verii, orele sa se mute in natura”, se precizeaza in comunicat.

In 2019, la Ciugud a fost deschisa prima scoala inteligenta din mediul rural din Romania. Aceasta este si prima scoala publica din Romania care foloseste un laborator de realitate virtuala si realitate augmentata in activitatile sale didactice, copiii fiind transferati in lectii interactive cu ajutorul castilor VR. Ciugud mai este cunoscuta si pentru ca este comuna din Romania care a atras cele mai multe fonduri europene, respectiv aproape 60 milioane de euro.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: