Economia Chinei arata tot mai rau – raportul din iulie a fost sub asteptari si a omis cu totul statisticile privind somajul in randul tinerilor

externe

crestere economica china

Noile date economice publicate marti de China au aratat ca tara a performat sub asteptarile analistilor, ceea ce arata ca redresarea post-pandemica se indeparteaza, relateaza The Business Insider.

Tara a raportat ca productia sa industriala a crescut cu 3,7% de la an la an in luna iulie, ratand cu mult tinta analistilor de o crestere de 4,4% pe an.

De asemenea, China a raportat ca vanzarile sale cu amanuntul au crescut cu 2,5% in iulie, in ritm anual, ratand tinta de 4,5% stabilita de analistii chestionati de Reuters. Exporturile din iulie au fost de 2.016 trilioane de yuani, adica aproape 278 miliarde de dolari, marcand o scadere de 9,2%.

Cel mai interesant este ca raportul economic din iulie a omis orice mentiune privind statisticile legate de somajul in randul tinerilor din tara. Somajul in randul tinerilor a urcat la un nivel record de 21,3% in al doilea trimestru al anului 2023, conform raportului din iunie al biroului de statistica.

Un purtator de cuvant al Biroului National de Statistica a declarat pentru CNBC ca a suspendat raportarea statisticilor privind somajul in randul tinerilor din cauza schimbarilor economice si sociale, adaugand ca biroul reevalueaza metodologia.

„Daca studentii care isi cauta un loc de munca inainte de absolvire ar trebui sa fie numarati in statisticile privind forta de munca are nevoie de mai multe cercetari”, a declarat purtatorul de cuvant al biroului pentru Bloomberg. Rata somajului in randul tinerilor din China nu va fi publicata incepand cu luna august pana cand metodele de sondaj nu vor fi imbunatatite, a anuntat marti biroul de statistica, potrivit publicatiei.

In schimb, tara a raportat ca somajul urban a fost de 5,3% in iulie, in crestere de la 5,2% in iunie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: