Editura Penguin Random House va publica textul „clasic” al cartilor lui Roald Dahl dupa criticile aduse modificarilor textelor
Editura Penguin Random House a anuntat, vineri, ca va publica si versiunea „clasica” a romanelor pentru copii ale lui Roald Dahl, dupa ce a fost criticata pentru ca a taiat si a rescris textul pentru a-l face mai „potrivit” pentru cititorii moderni, potrivit AP.
Editorul a anuntat ca 17 dintre cartile lui Dahl vor fi publicate in forma lor originala de catre Puffin, divizia sa pentru copii, in cursul acestui an sub numele de „Colectia clasica Roald Dahl”, astfel incat „cititorii vor fi liberi sa aleaga ce versiune a povestilor lui Dahl prefera”.
Decizia vine dupa ce modificarile aduse cartilor sale clasice recent tiparite, in care pasajele referitoare la greutate, sanatatea mintala, sex si rasa au fost modificate, a infierbantat cititorii si nu numai din intreaga lume.
Augustus Gloop, baiatul lacom din „Charlie si fabrica de ciocolata” – publicat initial in 1964 – a devenit „enorm” mai degraba decat „enorm de gras”. In „Vrajitoarele”, o „vrajitoare batrana” a devenit o „cioara batrana”, iar o femeie cu puteri supranaturale care se prezinta ca o femeie obisnuita poate fi un „om de stiinta important sau femeie de afaceri” in loc de „casiera intr-un supermarket sau dactilografa unui om de afaceri.”
In „Domnul Fox, vulpoi fantastic”, cuvantul „negru” a fost eliminat dintr-o descriere a tractoarelor „criminale, cu aspect brutal”.
Compania Roald Dahl Story, care detine drepturile asupra cartilor, a declarat ca a colaborat cu Puffin la revizuirea textelor, deoarece dorea sa se asigure ca „toti copiii se vor bucura de povestile si personajele minunate ale lui Dahl”.
Desi adaptarea cartilor vechi pentru sensibilitatile moderne nu este un fenomen nou, amploarea editarilor a atras critici puternice din partea unor asociatii de scriitori precum PEN America si din partea unor autori, inclusiv Salman Rushdie.
Rushdie, care a trait ani de zile sub amenintarea cu moartea din partea regimului islamic al Iranului din cauza presupusei blasfemie a romanului sau „Versetele satanice”, a numit revizuirile drept o „cenzura absurda”.
Rushdie, care a fost atacat si grav ranit anul trecut la un eveniment din statul New York, a postat pe Twitter stirea despre decizia Penguin vineri cu cuvintele „Penguin Books da inapoi dupa reactiile negative privind cartile lui Roald Dahl!”
Directorul executiv al PEN America, Suzanne Nossel, a scris pe Twitter: „Felicit Penguin pentru ca a plecat urechea la critici, si-a facut timp sa regandeasca acest lucru si a luat decizia corecta”.
Camilla, regina consoarta a Marii Britanii, si-a facut cunoscut punctul de vedere in aceasta problema joi, la o receptie literara. Ea i-a indemnat pe scriitori sa „ramaneti fideli chemarii voastre, nestingheriti de cei care ar putea dori sa va infraneze libertatea de exprimare sau sa va impuna limite imaginatiei”.
Cartile lui Dahl, cu copiii lor rautaciosi, fiare ciudate si adesea adulti bestiali, s-au vandut in peste 300 de milioane de exemplare si continua sa fie citite de copiii din intreaga lume. Multiplele lor adaptari pe scena si pe ecran includ „Matilda Muzicalul” si doua filme „Willy Wonka” bazate pe „Charlie si fabrica de ciocolata”, un al treilea aflat in lucru.
Insa Dahl, care a murit in 1990, este si o figura controversata din cauza comentariilor antisemite facute de-a lungul vietii sale. Familia sa si-a cerut scuze in 2020.
In 2021, compania Roald Dahl Story a vandut drepturile asupra cartilor catre Netflix, care intentioneaza sa produca o noua generatie de filme bazate pe povesti.
Francesca Dow, director general al Penguin Random House Children’s, a declarat ca editorul a „fost atent la dezbaterea din ultima saptamana care a reafirmat puterea extraordinara a cartilor lui Roald Dahl si intrebarile foarte reale cu privire la modul in care povestile dintr-o alta epoca pot fi pastrate relevante pentru fiecare noua generatie.”
„Cartile fantastice ale lui Roald Dahl sunt adesea primele povesti pe care copiii le vor citi in mod independent, iar a avea grija de imaginatia si mintea care se dezvolta rapid a tinerilor cititori este atat un privilegiu, cat si o responsabilitate”, a spus ea.
„Recunoastem, de asemenea, importanta pastrarii textelor clasice ale lui Dahl in tipar”, a spus Dow.
„Facand disponibile ambele versiuni, Puffin si Penguin, oferim cititorilor posibilitatea de a decide cum doresc sa traiasca povestile magice si minunate ale lui Roald Dahl.”