Propunerea de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun (PLx 399/2011), initiata de deputatul PSD Aurelia Cristea si sustinuta de 105 parlamentari, a primit, marti, raport favorabil de la Comisia de sanatate si familie din Camera Deputatilor si urmeaza sa intre la vot final, in plen.
In Comisia de sanatate au fost adoptate, marti, mai multe amendamente, printre care cel mai important, referitor la definirea spatiului public inchis, conduce practic la interzicerea fumatului in aproape TOATE spatiile publice inchise.
Exceptie fac penitenciarele de maxima siguranta si zona de tranzit a aeroporturilor internationale – aici se vor amenaja spatii destinate exclusiv fumatului. De asemenea, fumatul nu va fi permis in locurile de joaca sau alte spatii destinate copiilor, inchise sau deschise. Mai mult decat atat, in aceste spatii va fi interzisa inclusiv utilizarea tigarilor electronice. Se interzice complet fumatul si in institutiile medicale, de invatamant, de stat si private, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului.
Si reclama in cazul produselor de tutun va fi mai strict reglementata. Potrivit unui alt amendament adoptat astazi, in unitatile in care se comercializeaza produse din tutun nu va fi permisa afisarea acestora in locurile de trecere obligatorie, cum sunt casele de marcat. De asemenea, posturile de radio si de televiziune nationale vor pune la dispozitie autoritatilor si ONG-urilor cu activitate in domeniul reducerii consumului de tutun un spatiu de emisie de 30 de minute saptamanal, dedicat educatiei pentru prevenirea consumului de tutun.
In ceea ce priveste cadrul sanctionatoriu, amenzile vor fi drastice, de la 100 la 500 de lei in cazul persoanelor fizice si intre 5000 si 15.000 lei, plus suspendarea sau inchiderea activitatii, pentru persoanele juridice.
Urmatorul si ultimul pas in lupta impotriva fumatului in spatii publice este votul plenului Camerei Deputatilor, for decizional.
„Ma bucur ca ratiunea privind grija pentru sanatate si responsabilitatea pe care o avem fata de generatiile tinere a triumfat. Avizul de astazi a incununat o lupta de ani de zile dusa, in primul rand, de specialistii din domeniul medical- pneumologie, cardiologie, oncologie, experti din Ministerul Sanatatii. Lor li s-au adaugat mereu oameni noi, tineri.
Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume: tinerii s-au dovedit a fi cei mai ferventi sustinatori si aprigi luptatori pentru interzicerea fumatului in spatiile publice. Vreau sa le multumesc celor care nu au renuntat, membrilor Forumului Tinerilor din Romania si ai Coalitiei Romania Respira, formata din peste 250 de ONG-uri. Am avut si sprijinul organismelor si institutiilor internationale- Organizatia Mondiala a Sanatatii, a unor importante societati medicale, a majoritatii categorilor socio- profesionale, dar si a autoritatilor si colegilor din alte partide- cele 105 semnaturi de la parlamentari de toate culorile politice pe care le-am strans inca din luna martie inseamna ceva”, a declarat deputatul Aurelia Cristea, citata de hotnews.ro.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…
Reteaua sociala americana Bluesky, care se doreste a fi o alternativa la X, a anuntat…
China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…
Discursul recent al lui Putin despre „noua ordine mondiala” la Clubul International de Discutii Valdai…
Prim-ministrul Croatiei l-a demis vineri devreme pe ministrul Sanatatii, Vili Beros, deoarece ministrul a fost…