„El Mayo” Zambada, liderul temutului clan Sinaloa, a fost arestat in Texas, alaturi de unul dintre fiii faimosului traficant de droguri El Chapo

externe

El Mayo, arestat, Texas, El Chapo, droguri

Unul dintre cei mai cautati si mai violenti traficanti de droguri din lume a fost arestat de agenti federali americani in Texas.

Potrivit Reuters, Ismael „El Mayo” Zambada, pe capul caruia americanii pusesera o recompensa de 15 milioane de dolari, este liderul temutului cartel din Sinaloa din Mexic – organizatie criminala pe care a fondat-o impreuna cu mult mai faimosul Joaquin „El Chapo” Guzman.

Acesta este deja dupa gratii, tot in Statele Unite, unde a fost condamnat la inchisoare pe viata. Acum, impreuna cu Zambada, a fost arestat si fiul lui „El Chapo”, care are in jur de 30 de ani si  juca un rol important in conducerea cartelului. Acuzatiile procurorilor americani sunt de conspiratie pentru fabricarea si distribuirea fentanilului, un drog mai puternic decat heroina.

Consumul acestei substante a declansat o grava criza in Statele Unite, unde a devenit principala cauza de deces pentru americanii cu varste intre 18 si 45 de ani. „Fentanilul este cea mai mortala amenintare legata de droguri cu care s-a confruntat tara noastra, iar Departamentul de Justitie nu va avea liniste pana cand fiecare lider al cartelului, membru si asociat responsabil pentru otravirea comunitatilor noastre nu va fi tras la raspundere”, a spus procurorul general al SUA, Merrick Garland.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: